Benetton a închis toate magazinele proprii din România, dar rămâne cu fabrica de la Iaşi

Autori: Cristina Stoian , Adriana Rosoga 09.08.2010

ChemCo, agentul brandului italian Benetton pentru România, Ungaria şi Bulgaria, care a inaugurat din 2005 până anul trecut 13 magazine la nivel local, a renunţat la afacerile generate de piaţa românească, închizând, până în luna iunie, toate unităţile deţinute aici.



"Ultimele două magazine, outlet-ul din Fashion House Militari şi magazinul din Vâlcea au fost închise în iunie. Singurele unităţi Benetton rămase sunt francize", a declarat un repre­zentant al ChemCo, ultimul rămas la nivel local pentru "a rezolva câteva probleme de contabilitate".

Au rămas trei francize
Pe lângă magazinele proprii, italienii de la Benetton au acordat franciză în ultimul an pentru unităţi sub brandul United Colors of Benetton către cinci companii distincte, în Braşov, Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Constanţa. În prezent, doar trei magazine mai funcţionează, cel din AFI Palace Cotroceni Bucureşti, în complexul Magnolia din Braşov şi în complexul comercial Tomis din Constanţa. "Avem un singur magazin Benetton, dar pentru franciza acestuia nu am încheiat contract cu reprezentanţa Benetton din România. În momentul în care facem comanda, apelăm direct la firma din Italia", a spus un reprezentant al companiei Multiutility care deţine franciza pentru unitatea din Braşov. Compania, cu afaceri de circa 300.000 de euro şi cinci angajaţi, nu administrează alte branduri de fashion la nivel local.
În Timişoara şi Cluj, magazinele Benetton "s-au închis în urmă cu câteva luni", după cum au anunţat recepţionistele centrelor comerciale Iulius Mall din cele două oraşe, fiind contactate telefonic.
La începutul anului trecut, Alan Bichler, managing director al ChemCo, compania-mamă a Color Trend, prin care produsele Benetton au fost aduse până luna trecută în România, a anunţat că intenţionează să dezvolte brandul italian şi să ajungă la 25 de unităţi la nivel local.
"Sud-estul Europei este mai puţin afectat decât ţările din Vest, iar acest lucru ne determină să investim în această ţară, chiar şi în aceste momente în care bugetele clienţilor sunt restrictive", spunea Bichler în ianuarie anul trecut. Zece luni mai târziu, retailerul făcea publică intenţia de a găsi investitori pentru a continua dezvoltarea în România, investiţia pe metru pătrat, pentru un magazin de circa 600 de metri pătraţi, ajungând la 350-400 de euro.

Rămâne cu fabrica de la Iaşi
Anul trecut, retailerul a raportat o cifră de afaceri de 1,9 milioane de euro (7,8 mil. lei), cu 30% mai slabă decât în 2008, când a înregistrat afaceri de 2,6 milioane de euro (9,6 mil. lei). De asemenea, pierderile s-au acumulat, de la 0,8 milioane de euro în 2008 la
1,6 milioane de euro anul trecut.
Brandul Benetton a fost adus prima dată în România în 1999 prin intermediul grupului Alltrom, care a început să importe mărci de fashion încă din 1996, primul fiind Adidas.
Alltrom este controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte, dar marca italiană a fost legată mai mult de numele omului de afaceri Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Admi­nistraţie al Clubului de fotbal Dinamo, intrat şi el în aceeaşi afacere.
În 2005 Benetton a decis să intre direct pe piaţa locală, mişcare ce a coincis cu renunţarea grupului Alltrom la brand. Compania înregistrată la nivel local pentru operarea noilor magazine a fost Color Trend, parte a companiei ChemCo, care administrează ma­gazinele Benetton în Europa de Sud-Est. Primul magazin deschis direct de compania Italiană a fost lansat pe Calea Victoriei.
Benetton nu a renunţat definitiv la piaţa locală, preferând să-şi păstreze unitatea de producţie de la Iaşi administrată de Benrom, prin intermediul căreia realizează produse textile semifabricate (croirea materialelor, imprimarea de modele).
Benrom, al cărei acţionar unic este Benetton Manufacturing Holding, a fost înfiinţată la nivel local la sfârşitul anului 2005.
În ultimii trei ani, compania şi-a triplat cifra de afaceri, de la 40 mil. euro în 2007 la circa 140 mil. euro anul trecut, şi şi-a dublat numărul de angajaţi de la 80 la 153, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Filiala Benetton a obţinut profit la sfârşitul anului trecut de 13,7 mil. euro, în uşoară creştere faţă de anul anterior.