Bilanţ după trei ani de criză: economii firave, bănci mai profitabile ca niciodată

În vara lui 2007 puţini se gândeau la termenul "criză a creditelor" şi chiar mai puţini ştiau cu adevărat ce înseamnă acest fenomen. Acum, sintagma a făcut istorie şi a marcat un moment de cotitură pentru economia secolului al XXI-lea. Însă cum arată economiile şi ce s-a schimbat de atunci?
O serie de economii, printre care şi a României, continuă să fie în agonie. Indicii bursieri din ţările dezvoltate încă nu au reuşit să îşi revină complet la nivelul de dinainte de criză, astfel că Dow Jones Industrial Average este la un nivel cu 21% sub valoarea de acum trei ani, în timp ce indicele european Dow Jones Stoxx 600 se află în minus cu 28%. Declinul este şi mai pronunţat în cazul indicelui japonez Nikkei, a cărui valoare s-a "şters" cu 36% în ultimele 36 de luni. BET-ul se află cu 51% sub valoarea din vara lui 2007.
Dacă principalii vinovaţi pentru izbucnirea crizei au fost consideraţi bancherii, până în prezent apetitul acestora pentru tranzacţii riscante nu a fost tăiat. Cei mai importanţi lideri mondiali, reuniţi în cadrul summit-urilor G7 sau G20, au atacat de multe ori acest subiect, însă nu au reuşit să vină cu o soluţie concretă pentru limitarea riscurilor pe care bancherii şi le asumă.
Pe de altă parte, băncile mari au revenit la profiturile de dinainte de criză. Spre exemplu, JPMorgan Chase a avut în trimestrul al doilea al lui 2010 un profit de 4,8 mld. dolari, în creştere cu 76% faţă de anul trecut. De asemenea, BNP Paribas, cel mai mare grup bancar din Franţa a avut în aceeaşi perioadă un profit net de 2,1 mld. euro. Asta în condiţiile în care băncile centrale menţin dobânzile la minime istorice, pentru a stimula creditarea.

Începutul problemelor
Momentul zero al crizei a fost stabilit pentru 9 august 2007, atunci când banca franceză BNP Paribas a anunţat că nu poate evalua corespunzător activele a două fonduri pe fondul "evaporării complete de lichidităţi" de pe piaţă. Acesta a fost primul semnal că băncile deja începuseră să fie reticente în ceea ce priveşte operaţiunile interbancare. În consecinţă, Banca Centrală Europeană face primul pas pentru a relaxa situaţia, injectând în aceeaşi zi 95 mld. euro pentru a spori lichiditatea de pe pieţe.

Sub zodia falimentului sau a naţionalizării
Dacă banca Northern Rock este naţionalizată de guvernul britanic, pe celălalt mal al Atlanticului, în Statele Unite, Bear Stearns, considerată a cincea mare bancă de pe Wall Street, este preluată de rivalul JPMorgan Chase pe 17 martie 2008, într-o tranzacţie de 240 de milioane de dolari. Cu doar un an în urmă, Bear Stearns valora 18 mld. dolari.
La 15 septembrie 2008 are loc şocul care a îngheţat pieţele financiare: banca americană Lehman Brothers se prăbuşea, fiind cel mai mare faliment din istoria Americii. În acelaşi timp, şi alte mari instituţii financiare se confruntau cu probleme grave, astfel că Merrill Lynch a fost preluată de Bank of America, în timp ce AIG a fost salvată de guvernul american de la faliment. Preţul intervenţiei s-a ridicat la peste 180 de miliarde de dolari.
Ulterior, criza începe să-şi facă simţită puternic prezenţa şi pe alte continente, însă preponderent în Europa. De la bănci salvate de autorităţi din banii contribuabililor până la ajutoare financiare din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), toate po­sibilităţile au fost încercate pentru a micşora im­pactul crizei asupra economiilor naţionale. Chiar şi România a primit în primăvara anului trecut o finanţare în valoare de circa 20 mld. euro din partea FMI, Co­misiei Europene şi Băncii Mondiale.

Criza datoriilor din Europa
Anul 2009 a fost cel mai greu, economiile din întreaga lume fiind afectate de scăderea consumului, îngheţarea creditării şi slăbirea ritmului de creştere economică. Dar când apele se calmaseră a venit de nicăieri criza datoriilor suverane din Europa, cu epicentrul în Grecia. Timp de două luni, ţările din zona euro au ezitat să sară în ajutorul guvernului de la Atena, ceea ce a agravat situaţia. Într-un final grecii au primit un ajutor financiar de 110 miliarde de euro de la UE şi FMI, dar cu preţul unor măsuri de austeritate dure.