Chiriile din mall-uri au scăzut la nivelul anului 2002

Ziarul Financiar 10.08.2010

Nivelul chiriilor din centrele comerciale a ajuns la cel practicat în 2002 când piaţa era într-o fază incipientă de dezvoltare, potrivit unui studiu al Jones Lang LaSalle care relevă o scădere a chiriilor cu 10-15% în trimestrul doi faţă de primele trei luni, tendinţă care va continua şi în perioada următoare, scrie Mediafax Business.

"S-a observat o scădere moderată a chiriilor, chiar şi în centrele comerciale performante. În trimestrul doi, în Bucureşti, cele mai mari chirii au scăzut la 60-75 euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce unităţile de pe cele mai importante artere comerciale atrag, în medie, chirii cuprinse între 60 şi 70 euro pe metru pătrat pe lună", se arată într-un raport al companiei de consultanţă imobiliară.

În ceea ce priveşte oferta de pe piaţă, în trimestrul al doilea, atât în Bucureşti, cât şi la nivel naţional nu a fost inaugurat niciun centru comercial. Astfel, stocul modern de spaţii comerciale în Bucureşti a rămas la 580.000 metri pătraţi, în timp ce la nivel naţional a ajuns la 1,4 milioane metri pătraţi. Citiţi mai mult despre evoluţia preţurilor la chiriile din mall-uri pe www.mediafax.biz