Moscova: Preţul pâinii creşte cu 20% în doar câteva zile

Autor: Adrian Voicu 11.08.2010

Preţul pâinii a crescut puternic în doar câteva zile la Moscova, pe fondul unei secete care a început din aprilie şi care a distrus până acum o cincime din suprafeţele cultivate din Rusia, informează Le Figaro.

Preţul unei pâini de 380 de grame a urcat astfel cu 20% pe piaţa moscovită, de la 15 ruble (0,38 euro) la 18 ruble (0,45 euro).

De altfel, mai multe magazine au început să afişeze la cererea clienţilor motivul creşterii preţurilor pentru produsele realizate din cereale. "Ca urmare a creşterii preţurilor la făină (furnizorul a anunţat o creştere de 30 până la 50% în funcţie de tipul produsului), preţul produselor de panificaţie va creşte în medie cu 12%", scria la geamul unui magazin situat în sudul Moscovei.

"Doi furnizori din trei au crescut preţurile, care au ajuns cu 12-15% mai mari. Am fost obligaţi astfel să creştem preţurile de vânzare la produsele de panificaţie", a declarat pentru Ria Novosti, un vânzător.

Ca urmare a secetei puternice cu care se confruntă ţara, a fost decretată starea de urgenţă în 27 de regiuni agricole situate în partea vestică a Rusiei, zonă unde se află cel mai fertil pământ din toată Rusia. Conform ministerului Agriculturii, la 4 august, 10,7 milioane de hectare de cultură au fost deja distruse, reprezentând 20% din culturile totale ale ţării.