Compa Sibiu a angajat 290 de oameni ca să urce afacerile cu 71%

Autor: Adrian Cojocar 11.08.2010

ProducÂtorul de componente auto Compa Sibiu (CMP), firmă controlată de salariaţi, a angajat în primele şase luni din acest an circa 290 de muncitori pentru a susţine comenzile în creştere primite în principal de la partenerii străini Delphi şi Bosch, ceea ce i-a permis să-şi ma­joreze afacerile cu 71% în primele şase luni, la 44,5 mil. euro. Firma a suplimentat personalul cu circa 20% în primul semestru, la 1.720 de salariaţi, în condiţiile în care în ultimii ani numărul de salariaţi s-a aflat într-un declin constant. Producătorul de componente auto este alături de grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae, singura companie cu capital privat românesc care în 2009 a reuşit să se poziţioneze printre cei mai mari 50 de exportatori din România. "Am reuşit să dezvoltăm relaţii bune de afaceri şi să atragem încrederea în Compa a partenerilor străini care au venit cu proiecte noi şi care vor susţine creşterea companiei şi în perioada următoare. Deşi ne dorim, pe piaţa românească nu am reuşit nici cum să găsim un segment pentru a dezvolta un proiect cu o firmă din România", spune Ioan Deac, directorul general al Compa Sibiu. Compa este una dinte puţinele firme privatizate prin metoda MEBO care au reuşit să se restructureze complet când cererea tradiţională a căzut şi în prezent exporturile contribuie cu peste 90% la afaceri, după ce în urmă cu 10 ani compania era dependentă integral de piaţa internă.