Cum arată si ce spune un artist român "agitat de viziuni renascentiste": "Omodromul este un megaagregat utopic de corecţie umană”
Ciprian Paleologu (născut la 4 august 1976, în Ploieşti) are un
Curriculum Vitae atât de amplu, încât ne vedem siliţi, de dragul
lizibilităţii, să-l ciuntim. Artistul e agitat de viziuni
renascentiste, e workaholic, se uită, precum puţini alţi artişti
din generaţia lui, spre linia orizontului, construieşte - nu numai
în închipuire, ci şi în exerciţiul de atelier - proiecte ciclopice
şi nu se sfieşte să-şi pună talentul în slujba unor domenii
practice. A terminat, în 1999, Universitatea de Arte Bucureşti,
secţia Pictură, la clasa Profesor Universitar Vasile Grigore. Din
2005 este doctor în Arte Vizuale, specializarea Estetica Artelor
Vizuale (Tema tezei de doctorat: "Lumină, luminozitate şi iluminare
în pictura de şevalet", conducător Prof. Univ. Dr. Gheorghe
Achiţei). Prima expoziţie personală (din cele nouă de până acum)
datează din 1997. În 2000 a inaugurat proiectul UMAN (Galeria
Artexpo, etaj 3-4), din care a desfăşurat 6 panouri (ultimul:
"Traumatic Area - Do You Need a Hero?", la Galeria Recycle Nest,
Bucureşti). A participat la zeci de expoziţii colective în ţară şi
în străinătate, la simpozioane şi tabere, a publicat articole în
reviste de specialitate şi a editat câteva cataloage pentru
expoziţiile sale. Între mulţii lauri pe care i-a recoltat în
carieră: 1998, Premiul pentru Pictură al Institutului Român de
Cultură şi Cercetări Umanistice, Veneţia, Italia, 2000, Premiul
Uniunii Artiştilor Plastici, Marele Premiu la Concursul Naţional de
Creaţie Plastică Contemporană pentru Tinerii Artişti, Galeria
Apollo, Bucureşti. 2004 şi 2008. Nominalizat şi finalist al Marilor
Premii Prometheus, ediţia a VII-a, instituite de fundaţia
Anonimul.
Compania Carl Reh Winery lansează, în 2008, o ediţie limitată de
vinuri de colecţie - Erotikon (formată din trei soiuri de vin:
Cabernet, Shiraz, Merlot). Etichetele şi contraetichetele sunt
reproduceri după lucrări de Ciprian Palelologu. Ediţia însumează
2.000 de sticle, dintre care 200 sunt semnate şi numerotate de
artist. În 2009, Carl Reh Winery lansează o ediţie limitată de
vinuri de colecţie - NenumitA (formată din patru sticle, cupaj
roşu). Etichetele şi contraetichetele sunt reproduceri după lucrări
de Ciprian Palelologu. Ediţia este compusă din 3.976 de sticle.
Aventura artă-vin a continuat şi în 2010 şi este departe de a fi
depozitată defintiv în pivniţele istoriei.
- Artiştii sunt, îndeobşte, consumatori de vin. În care, cum
recomanda Baudelaire ("Enivrez-vous de vin, de poésie, ou de vertu
à votre guise, mais enivrez-vous"), găsesc cărarea potrivită. Asta
când nu găsesc de-a dreptul şapte cărări. Vinul a devenit, pentru
tine, odată cu Carl Reh Winery, un prilej de reflecţie plastică,
dar şi un proiect de marketing şi publicitate. Mai ai timp să-l şi
guşti?
- Bineînţeles că da! Fără această plăcere, nu ştiu dacă se putea
completa pe deplin ecuaţia artă-vin. Trebuie să spun că această
colaborare cu Carl Reh Winery - Crama Oprişor, începută în anul
2008 cu ediţia de colecţie "Erotikon", a fost unul dintre cele mai
interesante şi mai provocatoare implicări culturale în afara sferei
proiectului meu principal. Atunci am participat la proiectul
"Erotikon", cu trei desene care deja existau pentru etichete şi
concepând contraetichetele tot asemenea unor imagini completate cu
text.
După acest proiect la care am luat parte fiind invitat să mi se
folosescă lucrări pentru imaginea unor vinuri speciale, colaborarea
a evoluat într-o altă fază. Întâlnirea cu câţiva oameni speciali
printre care îi amintesc pe Rodica Căpăţînă (directoarea firmei) şi
Liviu Grigorică (creatorul de vinuri) a dus la dezvoltarea gamei
Artă şi Vin. Astfel, au urmat încă nişte proiecte la care mi s-a
acordat întreaga libertate în crearea conceptului şi a imaginii.
Aici amintesc în ordinea realizării colecţia "NenumitA", o cutie
asemenea unui cufăr vrăjit, neagră, prinsă în cuie şi în care
personajele principale de pe etichete şi de pe cutie sunt femeia,
bestia şi copilul. Este o poveste ale cărei pagini sunt desprinse
şi introduse în această colecţie de vinuri speciale.
Însă ultima şi cea mai specială creaţie din acest domeniu este
"Cutia Paleologu", o invenţie pentru ambele domenii (atât pentru
artă, cât şi pentru vin). Este prima dată când un obiect de artă şi
vin face parte integrantă dintr-o expoziţie. Obiectul despre care
vorbesc este un ciocan supradimensionat conţinând şapte sticle de
vin pe care stau omuleţii decupaţi din proiectul meu. Alături de
sticlele de vin se mai găsesc certificatul de autenticitate, cu o
poveste desenată (digigrafie) pentru fiecare dintre cele 33 de
cutii-ciocan şi o cheie prismatică personalizată în funcţie de cel
ce primeşte cutia respectivă. Cele 33 de cutii nu se află în
circuitul comercial, ele formând o adevărată poveste în viitor,
doar cutiile individuale putând fi achiziţionate.
Toate aceste loturi din Artă şi Vin sunt foarte restrânse ca număr
de sticle, rămânând la nivelul de colecţie. În timp valoarea lor
creşte, ţinând cont şi de cantitatea din ce în ce mai scăzută ce
rămâne. Lucrul la aceste proiecte a fost extrem de interesant,
deoarece creaţia artistică nu a fost supusă regulilor comerciale,
ci s-au făcut obiecte în care s-a investit în primul rând pasiune
şi din partea creatorului de artă, şi din cea a creatorului de vin.
În paralel, am creat şi alte ediţii: Cupola Sanctis - seria de
Sfinţi, La Cetate-Miracol, Călăuză, Jderu - proiecte cu un mai
accentuat caracter comercial.
Cred că a crea imagine şi concept pentru un domeniu nobil cum este
vinul poate fi o provocare consistentă pentru artişti, iar
exemplele aici sunt foarte multe - să ne gândim doar la celebrele
ediţii de vinuri ilustrate de mari artişti ale Château Mouton
Rothschild.
- În luna mai, între 20 şi 24, a avut loc la Moscova Moscow
International Art Festival - Traditions and Contemporaneity.
România a fost invitată pentru prima data să ia parte la această
manifestare culturală aflată la cea de-a IV a ediţie. Expoziţia a
avut loc la Crocus Expo din Moscova. Directoarea festivalului, Vera
Kiseleva, a venit în februarie 2010 la Bucureşti, întâlnindu-se la
nivel oficial la Guvernul României şi la Ministerul Culturii. A
vizitat mai multe ateliere, galerii etc., pentru ca mai apoi să
invite anumiţi artişti la acest festival. Te-ai numărat printre ei.
Care au fost pildele şi experienţele memorabile pe care le-a trăit
Ciprian Paleologu la Moscova? Unde se află, artistic vorbind,
Moscova mileniului III?
- Moscova este unul dintre cele mai fascinate locuri pe care le-am
văzut până acum. Totul emană putere, forţă, eşti copleşit în
fiecare loc. Artistic vorbind, cred că Moscova, sau mai bine zis
Rusia, a fost tot timpul undeva sus şi mă refer aici la toate
domeniile culturale. Dacă e doar să ne gândim la Muzeul Tretiakov,
la bisericile din Kremlin, la Galeria lor de artă contemprană -
Garaj… asta ca să enumăr doar câteva repere. Sunt foarte departe,
investiţiile în artă sunt la cel mai înalt nivel, nu degeaba
organizează una dintre cele mai importante bienale de artă
contemporană din lume. Multă lume spune despre ruşi că sunt cu
nasul pe sus, că sunt mândri, dar nu îşi dă seama că au şi de ce.
Sunt un popor mare în toată puterea cuvântului.
Eu am avut bucuria de a merge acolo cu ocazia celei de-a patra
ediţii a Moscow International art Festival. România a fost prezentă
cu un stand sub egida Comisiei Naţionale pentru UNESCO, organizat
de George Petrescu, unde au expus Zamfir Dumitrescu, Teodor Morar,
Vasile şi Violeta Carp, Alexandra Badea şi subsemnatul. Artiştii
români au câştigat şi Premiul pentru "Originalitate naţională
unică".
- Spuneai, cândva, că UMAN este proiectul tău de o viaţă (şi
dincolo de aceasta). Dacă e să ne luăm după expoziţiile tale de
până acum, consecvenţa cu care îţi urmezi ideea/promisiunea este,
pentru mine cel puţin, de-a dreptul înspăimântătoare (ca orice
formă de tenacitate, de hăituire feroce a unui ideal). Ce ruinări
din jurul tău, ce manifestări patologice ale superficialităţii, ce
maladii ale artei şi/sau societăţii te-au adus aici?
- În momentul în care îţi propui să construieşti un sistem (de
dimensiuni apreciabile), este veridic să poţi pleca de la o
încărcătură de factori ce au precedat conceptul. Ei pot fi de
natură distructivă sau constructivă. În cazul meu şi al Proiectului
UMAN, rădăcinile trebuie căutate (cu şanse egale de a fi sau nu
identificate) în preocuparea arhetipală a "calităţii" umane. În
raportul cantitate/calitate umană, al doilea termen suferă din ce
în ce mai mult. Întrebarea principală este dacă poţi să contribui,
cu mijloace specifice şi proprii, la extragerea, şlefuirea şi
punerea în valoare a straturilor umane profunde. Mai mult decât
atât, m-am confruntat cu problema: care este forma în care poţi
"turna" un astfel de demers complex? Spun aceste lucruri deoarece
sisteme de "îmbunătăţire calitativă a omului" au tot existat în
decursul istoriei, unele dintre ele cu consecinţe dezastruoase
asupra omenirii. După mine, punctul fragil al sistemelor precedente
a fost faptul că cei ce le-au conceput au pornit de la o postură
triumfalistă şi superioară asupra semenilor. În cazul sistemului
meu se pleacă "din genunchi" - Omagiul Neputinţei nefiind doar
premisa proiectului, ci şi starea asumată (şi nicidecum doar
proiectată asupra celorlalţi). În paralel trebuie să fii foarte
atent, din postura de constructor, în ce proporţii combini
greutatea şi gravitatea conceptului cu doze de ironie existenţială,
de utopie etc.
Cât despre maladii ale artei/societăţii ce generează, chiar şi
involuntar, un astfel de demers, nu putem să trecem cu vederea
perspectiva de "piciorul broaştei" din care o mare parte a artei
contemporane contemplă creaţia. Există puţine proiecte ample,
superficialul, imediatul, "găselniţele", mimetismul şchiop fiind
boli ale culturii. Recurgând la un exemplu facil: poate este mai
uşor şi mai "de succes" să faci o pictură după o fotografie
descărcată în două clik-uri de pe net, decât să încerci să te
ridici pe vârfuri, să observi peisajul amplu şi să plantezi la mai
mare adâncime, dincolo de linia orizontului, seminţe
conceptuale.
- Ţi se întâmplă, mânat fiind de patima construirii, să uiţi de
importanţa sau de semnificaţia construcţiei? Iar ideea de
articulare, în sine, să prevaleze asupra maşinăriei
rezultate?
- Cred că nu mă îndepărtez de semnificaţia şi importanţa
conceptului. Aici trebuie să menţionez un lucru foarte important.
Este adevărat că, atunci când lucrez la elementele ce alcătuiesc o
etapă din proiect (şi aici mă refer la actul de a decupa în
materiale diferite, de a picta, de a desena), există acea latură
care, din punct de vedere artistic, te "farmecă". Componenta
formală: cum pictez, cum desenez etc. poate uneori să devină
"periculoasă" pentru întreg. De ce? Pentru că tinzi să acorzi o mai
mare importanţă minorului, să te diluezi în amănunte, fie acestea
oricât de apetisante artistic. Există un pericol în a mări doza de
"efecte" şi a micşora implicit aria ansamblului. "A te pierde" în
sistem, fie chiar şi cel conceput de tine, poate reprezenta un
punct în minus la final.
- Ce este, de fapt, Institutul de Cercetări Corective? Are el,
cumva, şi o intenţie parodică (precum, să zicem, Colegiul de
Patafizică închipuit de Alfred Jarry)? Sau seriozitatea
(gravitatea) proiectului nu-ţi îngăduie deraieri în modul minor al
deriziunii?
- Încă de la început, Proiectul UMAN a înglobat o doză de ironie
existenţială fără de care ar fi fost un organism dezechilibrat. Ea
e legată până la urmă de raportul dintre grandoarea proiectului,
gradul de utopie, cantitatea de elemente reale şi măsurabile şi
capacitatea de a-l duce la capăt, lucru care nu mai ţine exclusiv
de persoana autorului. Constructorul manevrează subansamblele din
centrul de control aflat la înălţime, pentru a vedea desfăşurarea
generală, numai că, pentru a te situa la o aşa o înălţime, trebuie
să îţi asumi şi riscurile adiacente.
Dincolo de acestea, Institutul de Cercetări Corective este un punct
foarte important al demersului. El va fi cât se poate de real, este
un centru de performanţă care, aducând împreună cercetători din
diferite domenii - fizică, chimie, biologie, astrologie, medicină,
psihologie etc. -, va avea ca obiect de activitate procesele,
metodele, componentele ce alcătuiesc şi se produc în Omodrom.
Demararea acestui centru de cercetare va fi şi punctul în care
autorul proiectului se va extrage din partea sa formală, aceea de
artist, de pictor, de desenator. Este practic borna ce desparte
tentaţia de a "înfrumuseţa", de răceala cu care te dedici complet
"construcţiei". Acest reglaj este unul brutal, deoarece funcţia
"narativă" este supusă celei "inginereşti".
Institutul de Cercetări Corective va crea produse corectoare
(pseudocorectoare) ce urmează a fi implementate în piaţă, pentru
populaţie, asigurând astfel disimularea adevăratului scop al
institutului - acela de a cerceta, proiecta, construi (împreună cu
terţi), optimiza, elementele şi procesele din agregatul (utopic) de
corecţie umană - Omodromul.
- Câtă vreme ai asemenea viziuni matematic exacte asupra
evoluţiei tale artistice, ce loc mai acorzi accidentalului în viaţa
ta? Dacă îţi faci viaţa şi arta atât de predictibile, mai rămâne
doar să tragi linie (dead-line) şi să-ţi proiectezi moartea ("iar
la nunta mea a căzut o stea, brazi şi păltinaşi i-am avut nuntaşi
etc.").
- Proiectul UMAN a avut încă de la început, din anul 2000, toate
cele 24 de etape clar trasate. Acest lucru presupune faptul că se
cunoasc detaliile fiecărui pas din cele 24 până la amănunt,
singurele necunoscute şi eventuale reformulări ţinând de regia
spaţiului în care se desfăşoară fiecare expunere. Până la momentul
conversaţiei noastre, am ajuns la sfertul proiectului, s-au parcurs
6 etape: anul 2000 - "UMAN" - Galeriile etaj 3/4 Artexpo, Teatrul
Naţional, Bucureşti (în cadrul Expoziţiei de Studii Aprofundate);
2002 - "Decăderea", Galeria Orizont, Bucureşti; 2004 - "Nil Medium
Est" ("Nu există cale de mijloc"), Galeria Apollo, Bucureşti; 2006
- "Oriunde e Nicăieri", Galeria Simeza, Bucureşti; 2008 - "Pre
Traumatic Area" (formată din două expuneri: "Compelle Interare" -
"Sileşte-i să intre" - şi "Do You Need a Hero?"), Galeriile Luchian
12 şi Iuliu Valori 1; 2010 - "Traumatic Area", Galeria RecycleNest,
Bucureşti. În premieră pot dezvălui faptul că în anul 2012 va avea
loc etapa "Post Traumatic Area".
Această desfăşurare se va finaliza, formal, atunci când autorul va
avea 70 de ani, în etapa 24 (calculul este foarte simplu: 24 de
etape începute la 24 de ani din 2 în 2 ani).
Despre accidental şi rolul său… încerc ca şi accidentalul să devină
previzibil sau "de aşteptat". În acest proiect, paşii pe lângă nu
sunt de dorit, deoarece periclitează coerenţa întregii construcţii.
Faptul că deja ştiu ceea ce voi face, chiar în amănunt, pas cu pas,
poate părea extrem de claustrofobic, artistic vorbind, dar eu,
dimpotrivă, privesc coerenţa şi tenacitatea de a desăvârşi un lucru
ca fiind ceva pozitiv (cu toate "poverile sale").
Cât despre dead-line-ul natural al fiecăruia dintre noi pe acest
tărâm… prefer să cred că angrenajul pe care îl construiesc va putea
să se hrănească şi după dispariţia mea din proximitatea sa fizică.
Moartea poate fi unul dintre accidentele care ar putea încurca
cumva proiectul… şi asta e o ironie existenţială deja asumată (ca
şi altele).
- Pot să-ţi forţez un zâmbet? Drom-ul, dromos-ul sunt,
etimologic, nişte cărări (drumuri) sau curse. Iar omul, la o
rigoare, un dromader (lat. dromedarius), un alergător prin viaţă.
Ce este Omodromul?
- Omodromul pot să îl traduc prin: circulaţie în şi prin uman. Însă
el, în fapt, este un megaagregat utopic de corecţie umană. Dacă
premisa proiectului este una reală: Omagiu Neputinţei, concluzia sa
este de natură utopică: construcţia Omodromului. Format dintr-o
parte supraterană şi din mai multe părţi subterane, el funcţionează
pe principiul captare-distribuţie. Cu ajutorul unor mecanisme,
senzori etc., receptează de la distanţe foarte mari stimuli umani
complecşi sub diferite forme, îi identifică, îi cercetează, îi
clasează, îi distribuie, îi purifică şi aşa mai departe, întregul
proces încheindu-se prin reintroducerea în circuit a unor alţi
parametri umani convertiţi, îmbunătăţiţi. Corecţia nu se face
asemeni celorlalte procedee cunoscute de noi până în acest moment
în istoria omenirii, subiectul fiind conştient şi implicat în
proces. Omodromul produce o corecţie inconştientă asupra
indivizilor, a maselor. De aceea, rolul Institutului de Cercetări
Corective este absolut determinat. De el ţine ca mecanismele şi
procesele din Omodrom să se întâmple la parametri optimi. Fiecare
detaliu al său trebuie să funcţioneze la randament maxim.
Însă întrebarea este cum poate fi el ţinut în frâiele utopiei,
atâta timp cât o armată de oameni se preocupă constant să aibă
parte de cele mai performante subsisteme? Răspunsul l-am construit
tot la începutul proiectului: un astfel de agregat ar putea deveni
periculos la un moment dat, când cineva ar încerca să treacă
graniţa dintre utopie şi realitate şi de aceea Omodromul va avea
parte de un Codex, ce va trebui să cuprindă întregul arsenal
proiectual de componente, procese, mecanisme etc. Oricine ar pune
mâna pe acest act de funcţionare ar putea să îl pună mai greu sau
mai uşor în funcţiune. De aceea, autorul va extrage voit din Codex
un număr de detalii, fără de care procesul de corecţie este
virusat, astfel încât aproape nimeni să nu îl poată activa.
Cu toate acestea, şi aici ironia îşi are rolul ei. Vor exista trei
personaje care vor şti tot Codexul (în afară de autor, bineînţeles)
şi cărora autorul le va desfăşura întreaga poveste: un copil care,
deşi are format limbajul, este depăşit de noţiunile istorisite şi
nu va putea folosi întreaga informaţie, un om aflat pe pragul
morţii, care deşi are limbajul şi înţelegerea termenilor nu va
putea folosi informaţiile deoarece va părăsi irevocabil această
lume, şi un al treilea pesonaj - mediu - care nu este altceva decât
"tradătorul", care este şi cel mai greu şi cel mai uşor de găsit în
acelaşi timp.
Foarte pe scurt, acesta este Omodromul.