Bancherii fac cursuri pe bani europeni

Autor: Liviu Chiru 15.08.2010

Patru bănci au anunţat în ultimele două luni demararea unor proiecte de pregătire a propriilor angajaţi susţinute din fonduri europene, cu o valoare cumulată de 17,5 milioane de euro (echivalentul a 4,1 milioane de euro).

Bancherii se grăbesc astfel să acceseze fondurile europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin care obţin finanţări nerambursabile de până la 60% din valoarea proiectelor derulate.

Cel mai recent anunţ a venit de la Banca Transilvania, un jucător de top zece, care va pregăti 500 de angajaţi din execuţie, dar şi de pe posturi de conducere, în cadrul unui program cu o valoare totală de 2 milioane de lei.

"Obiectivul central al proiectului este dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor noştri", spne Nevenca Doca, director executiv Resurse Umane la Banca Transilvania.

Volksbank a anunţat însă cel mai mare proiect de pregătire a personalului, cu o valoare de 8,2 milioane de lei (din care 4,8 milioane de lei reprezintă asistenţă nerambursabilă), care vizează 106 manageri şi 676 de angajaţi la nivel operativ. BRD, a doua bancă după active, a implementat un proiect de 4,6 milioane de lei care va include 650 de angajaţi, în timp ce grecii de la Piraeus Bank investesc 2,6 milioane de lei în formarea personalului tot în cadrul unui proiect susţinut prin fonduri europene.

În condiţiile în care numărul angajaţilor din sistemul bancar a urcat rapid între 2005 şi 2008, pentru a ţine pasul cu expansiunea reţelelor teritoriale, pregătirea personalului se realiza doar la nivel de bază, iar aceasta se resimte şi acum în calitatea serviciilor oferite de bănci.

Conducătorii băncilor nici nu erau dispuşi să investească masiv în pregătirea angajaţilor, în condiţiile în care majoritatea celor care căpătau experienţă migrau rapid către concurenţă, în căutarea unor salarii mai mari.

Situaţia s-a inversat însă din 2009, numărul angajaţilor din sistem intrând pe o tendinţă descendentă, iar cunoştinţele angajaţilor fiind privite cu mai multă atenţie.