Un profesor de finanţe susţine impozitarea suplimentară a bancilor şi în România

Introducerea unui impozit suplimentar care să fie suportat de băncile comerciale este un subiect tot mai mult vehiculat. Întâlnirea G20, a celor mai mai puternice economii ale lumii, care a avut loc la Toronto la sfârşitul lunii iunie, a luat în discuţie introducerea unei astfel de taxe.

Taxa a fost agreată de Marea Britanie, Franţa şi Germania, dar nu a fost bine primită de state ale căror economii au fost mai puţin afectate de criză sau ale căror sisteme bancare nu au înregistrat mari pierderi financiare. Este posibil ca, în curând, în Marea Britanie să se introducă o astfel de taxă, neştiindu-se deocamdată ce formă va îmbrăca aceasta. Se estimează însă că va genera venituri suplimentare la buget de aproximativ două miliarde de lire sterline.

Până acum, singura ţară care a introdus taxa pe bănci este Ungaria. Această taxă reprezintă 0,45% din bilanţurile băncilor comerciale şi va aduce la buget în jur de 700 de milioane de euro, ceea ce nu este deloc puţin ţinând cont de faptul că Ungaria nu a mai ajuns la un acord cu FMI şi are ca obiectiv un deficit bugetar de 3,8%.

În România, au existat discuţii firave despre introducerea unui impozit suplimentar pentru bănci, dar totul a rămas la acest stadiu. Introducerea taxei pe bănci, ca de altfel introducerea oricărui impozit, reprezintă un rău pentru contribuabili, în cazul nostru băncile, deoarece afectează acumularea de capital de finanţare şi influenţează procesul de creditare.

Dar această taxă poate fi un rău necesar, pentru că se înscrie pe linia sacrificiului general pe care societatea îl face într-o perioadă de criză şi asigură resurse financiare suplimentare în scopul diminuării deficitului bugetar. Chiar dacă poate fi interpretată că o măsură prociclică, nu ar fi singura luată de guvern în ultimul timp, iar ţinând cont de faptul că băncile au profitat din plin de pe urma creşterii economice, din punct de vedere social şi mai ales al responsabilităţii sociale, acestea trebuie să contribuie la restabilirea echilibrului economic.

Astfel, indiferent dacă au fost sau nu atinse mai mult sau mai puţin de criza economică, băncile au beneficiat direct de resursele din economie, din societate şi este necesar ca acestea să aibă un comportament etic, să fie responsabile din punct de vedere social şi să ajute la relansarea economică a comunităţii din care fac parte, inclusiv prin suportarea unor costuri suplimentare.

În acest sens, este surprinzătoare reacţia vehementă a unor bancheri care nu au avut o atitudine responsabilă şi ameninţau că această taxă se va sau (o vor) transmite asupra clienţilor, nevrând să-şi diminueze profiturile şi să-şi asume o parte din povara crizei economice. Un astfel de comportament poate fi înţeles numai din punct de vedere strict economic, fiecare societate comercială dorind să-şi maximizeze profitul, dar nu are acoperire atât timp cât băncile au practicat şi practică o marjă de profit de câteva ori mai mare decât media din ţările europene.

Într-adevăr, e greu să accepţi scăderea profitului de la peste 1,2 miliarde de euro în 2008 la 0,2 miliarde de euro în 2009 şi să mai plăteşti şi o taxă suplimentară, dar unul dintre puţinele efecte benefice ale crizei economice îl reprezintă lecţia pe care, până la urmă toţi am primit-o, de a avea un comportament raţional.

Faţă de situaţia din Ungaria, unde guvernul a ales să impună suplimentar băncile în defavoarea unor măsuri care să vizeze populaţia, în ţara noastră autoritatea publică a luat măsuri de austeritate al căror efect îl resimte în primul rând populaţia şi în special cei cu venituri reduse.

În plus, guvernul este într-o continuă căutare de noi baze de impozitare care să ne menţină în limita deficitului impus de FMI.

Un alt argument în favoarea impozitării suplimentare a băncilor constă în faptul că şi în România statul a susţinut într-o oarecare măsură sectorul bancar, inclusiv prin pârghiile de politică monetară adecvate perioadelor de creştere sau recesiune economică, dar şi prin programul Prima casă.

Nu în ultimul rând, taxa pe bănci poate fi interpretată şi ca un instrument ce va limita tendinţa băncilor spre expunerile riscante care au generat criza financiară, o astfel de măsură de precauţie fiind necesară şi în România.

În concordanţă cu un principiu simplu din teoria fiscală conform căruia impozitul cel mai bun este acela care reclamă un efort scăzut din partea contribuabilului şi ţine cont de situaţia financiară a acestuia, taxa pe bănci se poate materializă sub forma unui procent scăzut şi aplicat asupra activelor bancare. Taxa nu trebuie impusă asupra profitului, deoarece, după standardele locale, acesta este scăzut din cauza cheltuielilor foarte mari cu provizioanele, iar această bază de impozitare este deja supusă impunerii.

Ideal ar fi ca această taxă să fie instituită în cât mai multe ţări, deoarece există posibilitatea migrării capitalurilor spre ţări cu o fiscalitate mai redusă şi probabil ar avea un efect negativ pe termen scurt asupra cursului de schimb. E posibil că băncile să fie tentate să transfere această taxă asupra clienţilor şi unele chiar o vor face, dar majoritatea vor ţine seama de cuantumul scăzut al acesteia, de tendinţa de scădere a marjelor de profit, de concurenţa din ce în ce mai puternică, de creşterea gradului de informare a populaţiei referitor la costul creditelor sau câştigurile din dobânzi, de situaţia economică actuală sau de scăderea puterii de cumpărare.

În acest moment, dobânzile la credite şi depozite sunt mai reduse, deşi există portofolii de credite în derulare cu dobânzi mult mai mari decât cele actuale, iar eventuala creştere a acestora determinată de impunerea suplimentară a băncilor probabil va fi nesemnificativă.

În concluzie, introducerea acestei taxe nu va avea un impact negativ puternic asupra economiei aşa cum are, de exemplu, majorarea tva-ului, iar din punct de vedere al raportului beneficii - costuri sociale, probabil că este una dintre cele mai bune variante de impunere.

Dan Armeanu este profesor universitar la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, Academia de Studii Economice, Bucureşti