General Motors recheamă în fabrică peste 243.000 de autovehicule

Autor: Adrian Voicu 17.08.2010

General Motors va rechema în fabrică peste 243.000 de maşini crossover SUV, produse în perioada 2009/2010, în principal de pe piaţa americană, pentru verificarea centurilor de siguranţă, informează Reuters.

Producătorul auto şi autorităţile de reglementare au declarat că rechemarea în fabrică va afectat modelele Chevy Traverse, Buick Enclave, GMC Acadia şi Saturn Outlook, majoritatea vândute pe piaţa americană. Alte câteva mii de astfel de maşini au fost exportate în Canada, Mexic, China, Arabia Saudită şi alte ţări.

Conform companiei, centurile de siguranţă defecte, în momentul închiderii pot da senzaţia că au fost prinse, când de fapt nu este aşa. Până acum nu au existat cazuri în care centurile de siguranţă să fi avut efecte negative asupra şoferilor.