Opinie Sorin Pâslaru: Cum se poate administra un spital eficient când e sub autoritatea a trei instituţii în acelaşi timp?

Dezastrul de la Giuleşti, unde autorităţile se bâlbâie în căutarea vinovaţilor şi a responsabilităţilor, arată că sistemul medical este construit greşit în România.

În acest moment, spitalele sunt sub administrarea a trei instituţii: autorităţi locale, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Sănătate.

Infrastructura ar trebui în teorie să fie întreţinută şi modernizată cu banii locali, Ministerul Sănătăţii supraveghează politicile sanitare, iar banii pentru funcţionarea de zi cu zi a spitalului vin de la Casa de Asigurări.

Este ridicol. De fapt cui îi raportează directorul unui spital? Cum poţi avea autoritate fără să plăteşti?

Apariţia Casei de Asigurări de Sănătate, în urmă cu 10 ani, a fost cerută de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. Cele două instituţii de la Washington au cerut guvernului separarea fondului de asigurări de sănătate de cel al bugetului de stat. La fel au cerut şi crearea Casei de Pensii. Ideea era ca aceste instituţii să iasă de sub controlul statului şi să intre sub cel al "obştii" - reprezentanţi ai sindicatelor, ai patronatelor , iar bugetele lor să fie separate de asemenea de cel al statului

Acesta este un experiment. În Anglia sau Danemarca, state unde serviciile medicale sunt de înaltă calitate, nu există aşa ceva. Spitalele sunt coordonate de Ministerul Sănătăţii, care plăteşte şi medicii cu bani de la buget.

Este şi logic. Cum să fie eficient să raportezi într-o parte şi să primeşte bani dintr-alta?

Aceste Case, de Sănătate şi de Pensii, nu au fost decât o sursă continuă de sinecuri şi de cheltuieli imense pe banii contribuabililor. În Bucureşti, dar şi în ţară, se vede care a fost prima lor grijă: să îngroape zeci de milioane de euro în sedii.

Teoretic, în Consiliile de Administraţie ale celor două case sunt reprezentanţi ai patronatelor şi ai sindicatelor care ar trebui să cenzureze, nu-i aşa, abuzurile. Aceşti oameni ar trebui să fie reprezentanţii angajaţilor şi angajatorilor.

Dar a ieşit în presă vreun reprezentant al sindicatelor sau patronatelor care să scoată la iveală abuzuri din sistem şi cu propuneri de reformă şi eficientizare? Niciodată. Este o conivenţă totală. Toţi nu caută decât foloase proprii.

În loc ca toate firele să ducă într-un singur loc şi ministrul să fie chemat pentru explicaţii, dar să aibă şi puterea de a face politici, de a diferenţia salarii, de a muta personal de unde există surplus acolo unde este nevoie, acum e o situaţie de te iei cu mâinile de cap. Nimeni nu are cu adevărat răspunderea. Ce ar trebui să se întâmple mai grav ca să se demonstreze că funcţionarea sănătăţii în acest mod este haotică?

De altfel, din cauza acestei duble şi de curând, prin implicarea autorităţilor locale, triple coordonări, nu se vede deloc în sistemul medical că fondurile alocate s-au dublat în ultimii cinci ani, de la 3 la 6 miliarde de euro.

Iar trecerea spitalelor la autorităţile locale va pune capac acestei situaţii. Este de neînţeles de ce nu este legat dezastrul de la Giuleşti de această măsură nefericită. De echiparea spitalelor bucureştene se ocupă de aproape doi ani Primăria Capitalei. Iată rezultatul.

În condiţiile în care guvernul acoperă găurile şi de la bugetul de pensii şi de la bugetul de asigurări de sănătate, deci nici nu se mai pot numi asigurări, ce rost mai are existenţa celor două case de aşa-numite asigurări?

Singura cale de a trece la modernizarea sistemului este ca toate resursele, dar şi comanda să fie la o singură instituţie.

Vrei să slăbeşti un sistem? Sparge-l. Aceeaşi situaţie absurdă este şi la calea ferată şi în energie, domenii strategice. Într-un experiment care s-a dovedit dezastruos, dovadă starea actuală a căii ferate, ni s-a impus crearea CFR SA, CFR Călători, CFR Infrastructură şi CFR Marfă. Rezultatul? Trenurile au în prezent o viteză medie mai mică decât acum 10 ani.

Nicăieri în Europa nu s-a mai procedat astfel. În Ungaria, în Austria, în Germania, în Franţa - companiile de cale ferată sunt integrate şi sunt printre cele mai puternice. Sunt companii strategice, unde sunt numiţi cei mai bine pregătiţi ingineri, nu absolvenţi de Teologie, cum ajunsese ministrul Radu Berceanu să negocieze cu PSD-ul în 2009.

În energie, la fel. Nici nemţii, nici francezii, nici măcar cehii sau polonezii nu au făcut prostia pe care am făcut-o noi. Iarăşi la insistenţa celor două instituţii care au decis să experimenteze în România ceea ce nicăieri în Europa nu mai există, au apărut Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica, Electrica. Normal că "ulii" s-au îngrămădit la energie ieftină la Hidroelectrica, aşa încât fondurile pentru dezvoltare s-au subţiat: noile amenajări hidro între 1990 şi 2010 sunt de zece ori mai reduse decât ceea ce s-a făcut cu 20 de ani înainte.

La gaze avem Romgaz şi Distrigaz-uri. Nimeni în Europa nu mai are aşa ceva. Francezii unesc Gas de France (producere, transport şi distribuţie de gaz) cu Suez (energie electrică, apă), noua companie cumpără o mare firmă de prin Marea Britanie acum şi devine al doilea mare conglomerat energetic din lume, noi avem trasate sarcini să spargem, chipurile să devenim "eficienţi".

Trebuie, în final, spus lucrurilor pe nume. Când toate companiile private centralizează pentru a nu mai avea şapte secretare, şapte directori administrativi şi 100 de şoferi, la stat este bună descentralizarea şi ruperea sistemelor.

Sisteme care în mod natural au apărut şi au fost gândite astfel încât alocarea internă între regiuni sau între departamente să compenseze eventualele dezechilibre.

Ce trebuie să se mai întâmple, cât de prost trebuie să mai funcţioneze sănătatea, transportul pe calea ferată, sistemul energetic să ne dăm seama că suntem pe un drum greşit?