Câţi studenţi români învaţă în străinătate: 22.000, 35.000 sau 50.000?

Autor: Adelina Mihai 18.08.2010

În România nu există o instituţie care să centralizeze numărul de studenţi români care învaţă în prezent la universităţile din străinătate, iar ONG-urile care activează în zona educaţională raportează cifre diferite. Astfel, dacă anul trecut organizaţia Integral Programe Educaţionale anunţa că 50.000 de studenţi români învaţă în străinătate, reprezentanţii grupului de ONG-uri Educativa spun că cifra este mult mai mică, de aproape 22.000 de români, bazându-se pe o serie de statistici realizate la nivel european.



Ministerul Educaţiei nu are informaţii legate de numărul studenţilor români care îşi continuă studiile superioare în cadrul universităţilor străine, pentru că studiile universitare fac parte din categoria învăţământului obligatoriu.

ŇCred că numai 3-4 % din numărul de studenţi români merg la studii în străinătate, astfel că cifra nu poate fi mai mare de 30.000- 35.000 de studenţi", este de părere Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şi preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, care a participat la elaborarea legii educaţiei.

Cifrele privind evoluţia numărului de studenţi furnizate de Grupul Educativa, care oferă servicii de consiliere pentru admiterea la universităţi din străinătate prin serviciul Edmundo, sunt bazate pe statisticile centralizate ale UNESCO, OECD, Institute for International Education (numărul de studenţi români aflaţi la studii în SUA) şi DAAD (numărul de studenţi români aflaţi la studii în Germania).

De ce a rămas constant în statistici numărul de români care învaţă în străinătate

Numai 800 de studenţi români s-au înscris la universităţile străine în 2007, adică mai puţin de 1% din numărul absolvenţi de bacaluareat care se înscriu la o facultate din România, deşi acesta a fost primul an în care taxele la universităţile străine erau chiar mai mici decât cele locale. Teama de necunoscut, birocraţia universitară, dar şi scăderea populaţiei după Revoluţie sunt principalele cauze pentru care numărul românilor care învaţă în străinătate a rămas constant în ultimii ani. Astfel, în 2007 , statisticile oficiale înregistrau 21.451 de studenţi români la universităţile străine. Anual, în România se înscriu în anul I la o facultate de stat peste 100.000 de absolvenţi de bacalaureat.

2007 a fost primul an în care am beneficiat de reduceri de taxe de şcolarizare la universităţile europene, iar intrarea României în UE a oferit posibilitatea obţinerii de credite guvernamentale pentru finanţarea studiilor. Românii nu s-au înghesuit însă să plece la studii în străinătate. De ce?

ŇSpecificul naţional, teama de necunoscut şi birocraţia universitară sunt principalele motive pentru care numărul de studenţi care pleacă la studii în străinătate a rămas constant. Ştiu cazuri în care existau posturi scoase la concurs pentru lectorat în limba română în străinătate la care nu exista concurenţă, pentru că asistenţii universitari nu vor să părăsească mediul stabil de acasă. Pe lângă lipsa de deschidere faţă de experienţele noi, mai există şi teama de a-şi verifica potenţialul în străinătate", spune Dana Papadima, director educaţional la şcoala şi grădiniţa privată ŇLittle London".

În 2008 erau la studii în străinătate 21.106 de români, în afara celor înregistraţi în cadrul programelor de mobilitate temporară de tip Erasmus, unde studenţii pleacă pe o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an.

ŇDeşi această cifră este la un an după ce România a intrat în UE şi ne-am fi aşteptat la o creştere demografică enormă a studenţilor acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece numărul absolvenţilor de liceu şi facultate a fost mai mic decât în anii anteriori", susţine Bogdan Kochesch, business development manager în cadrul Educativa, un grup de ONG-uri cu activităţi în domeniul educaţional.

Deşi teoretic ar fi trebuit să asistăm la un exod al absolvenţilor de bacalaureat la universităţile europene, o mare parte din studenţii români rămân în ţară pentru că preferă să lucreze încă din timpul facultăţii, lucru pe care îl pot face şi în străinătate, dar mai greu.

Franţa, Germania şi SUA, destinaţiile preferate ale românilor

Franţa, Germania, SUA şi Italia sunt principalele destinaţii de studiu alese de mai bine de 12.000 de români care au vrut să-şi continue studiile la o universitate din străinătate, acestea fiind ţările în care taxele de şcolarizare au scăzut semnificativ pentru studenţii din ţările UE. O explicaţie pentru numărul mare de studenţi români care învaţă în Ungaria- peste 3000- îl reprezintă faptul că mulţi dintre aceştia au dublă cetăţenie Đ română şi ungară- şi preferă să studieze în ţara natală.

ŇMajoritatea studenţilor români aleg Franţa ca destinaţie de studiu în primul rând pentru limbă, iar în al doilea rând pentru că la unele universităţi sunt taxe chiar mai reduse decât la universităţile din România", În România, taxele de şcolarizare pentru un program de licenţă încep de la 600 de euro şi pot depăşi 1.000 de euro, fiind mai mari decât cele practicate de universităţile din Franţa, Spania sau Germania, unde taxa medie de şcolarizare este cuprinsă între 300 şi 500 de euro.

Anual, 5.000 de români pleacă la studii în străinătate, potrivit unor estimări oficiale ale ministerului Educaţiei, iar unii dintre aceştia profită de facilităţile de taxe.

"Se observă o schimbare majoră între destinaţii care altcândva erau inaccesibile din punct de vedere al costurilor: spre exemplu, Marea Britanie era de cele mai multe ori ocolită în favoarea Statelor Unite, pentru că înainte de 2007 cele două ţări erau asemănătoare ca şi costuri", mai spune Kochesch. De altfel, un număr de 93 de români s-au înscris numai anul trecut la University College London din Marea Britanie, aflată pe locul 4 într-un top internaţional al celor mai bune universităţi din lume.

Unul din românii care învaţă la această instituţie este Alexandru Busuioc, 21 de ani, student "n anul III la Matematică şi Studii de Management, care pe lângă faptul că a vrut să urmeze o facultate cu tradiţie, a ales Londra pentru că îi place oraşul. Poate cel mai important motiv pentru care am ales UCL este situarea facultăţii în inima Londrei, oraş care are un ritm foarte alert şi care mă încarcă cu energie şi poftă de viaţă", spune Alexandru.

Chiar dacă Franţa şi Germania au rămas destinaţii de top pentru studenţii români, universităţile din Spania şi Italia au început să câştige teren în utlimii ani, odată ce comunităţile de români din aceste ţări au crescut foarte mult.

"Creşteri procentuale însemnate au şi Olanda şi Danemarca, pentru că au sisteme educaţionale foarte bune educaţionale şi costuri reduse de şcolarizare", mai spune Kochesch. De altfel, există o tendinţă a studenţilor români să aplice pentru obţinerea de împrumuturi guvernamentale pentru a continua studiile, cum este în cazul Guvernului britanic, care acordă un credit ce acoperă în totalitate taxa de şcolarizare.

În prezent, în România învaţă 900.000 de studenţi la toate formele de învăţământ, iar majoritatea (680.000) urmează cursurile unei facultăţi de stat.

"Majoritatea studenţilor români merg la universităţile străine aflate la mijlocul topurilor internaţionale, pentru că automat studenţii olimpici internaţional primesc câte trei sau patru oferte de la cele mai bune universităţi din lume şi se înscriu la una dintre acestea. La Oxford, de exemplu, raportul dintre numărul de aplicanţi şi numărul de admişi este de 1 la 57", conchide Miclea.