Cine a furat vinul?

Despre Peter Mayle se zice că este cel mai francez dintre scriitorii englezi de azi (consideraţiune care i s-a aplicat, cu egală convingere, în presa franceză, şi lui Julian Barnes, după ce a primit laurii Médicis, pentru "Papagalul lui Flaubert", şi Femina pentru "Love etc."). Născut în 1939, a lucrat în publicitate circa 15 ani, la New York şi Londra, după care s-a apucat să fabrice, în 1975, cărţi cu conţinut educaţional. Succesul s-a năpustit însă peste el după ce s-a autoexilat în sudul Franţei, unde a prins să scrie ficţiuni despre universul meridional şi despre experienţa sa de expat. "A Year in Provence" (1989) a devenit serial de televiziune în UK, "Toujours Provence" şi "Hotel Pastis" s-au vândut în sute de mii de exemplare şi au fost traduse în circa 20 de limbi (inclusiv în româneşte), iar în 2004, "A Good Year", romanţul său cel mai romantic, devine scenariu pentru amicul şi vecinul de exil Ridley Scott, care realizează cea mai proastă peliculă a lui (asta în ochii rafinaţilor, pentru că, altfel, filmul - cu Russel Crowe şi Marion Cotillard în rolurile principale - are haz, tandreţe şi fiori erotico-oenologici, e jucat corect şi are imagini de o rară plasticitate). După câte un roman cu subiect dacă nu provensal, obligatoriu francez, Mayle revine la non-fiction, vezi dicţionarul îndrăgostit "Provence A-Z", dorind parcă să epuizeze subiectul din toate unghiurile şi în toate manierele de scriitură. Furia lui laudativă la adresa Franţei a fost corect răsplătită, domnul Mayle devenind, în 2002, Cavaler al Legiunii de Onoare - pentru cooperare şi francofonie.
Topit după gastronomia franceză, dependent de vinurile hexagonale, însetat de soarele Mediteranei şi ostoit de apele ei azurii, scriitorul a vârât, în ultimul său roman, Franţa în hainele unui "policier". Un roman care începe, hăt, sub razele Californiei (e doar un pre-text) şi se închide în cetatea phoceeană, la Marsilia. Un roman care se numeşte "The Vintage Caper" şi care a fost tradus degrabă în Franţa sub numele de "Chateau l'Arnaque". E vorba despre o anchetă savuroasă (termenul e, cum veţi vedea, cât se poate de potrivit) privind furtul unor vinuri nobile, din pivniţa (aflată în Los Angeles) a superbogatului Danny Roth: 500 de sticle de Bordeaux care valorează nici mai mult nici mai puţin decât 3 milioane de euro. Poliţia se dă rapid bătută, dar compania de asigurări a milionarului îl găseşte pe detectivul-minune Sam Levitt, care, pe lângă faptul că e subtil şi are fler, se dovedeşte şi un mare specialist în gastronomie şi vinuri stilate. Pentru Mayle, acesta nu e decât un mod de a-şi trage spuza pe turta personală: Sam bănuieşte că hoţii trebuie să se fi dus în Franţa, unde era mult mai lesne să-şi plaseze şipurile nepreţuite, aşa că ancheta americanului începe la Paris. Mâncare bună, licori aşijderea, şansonete pe malurile Senei: Mayle îşi continuă nestingherit oda în metru franc - "Totul era precum în amintirile sale (ale lui Levitt), dar, în acelaşi timp, totul părea nou". Având în cap întrebarea cheie - "Cine să fi fost acela care a încercat să achiziţioneze, în zadar, nişte sticle de Lafite 1953, Latour 1961, Pétrus 1970, Yquem 1975, Figeac 1982 şi Margaux 1983, şi nu le-a găsit decât în vinoteca lui Danny Roth?", detectivul descinde la Bordeaux, unde este aşteptat de o agentă de asigurări specializată în vinuri, Sophie Costes. Tot aşteptând să găsească iţele care să-i ducă la făptaş (care se dovedeşte finalmente a fi bogatul marsiliez Francis Reboul), cei doi merg din crâşmă în bistro, şi laudă Cerul plimbându-şi pe cerul gurii produsele cele mai alese ale geniului culinar francez. Restul e detectivistică, dar până şi ea de bună calitate.