Miniştrii PDL i-au spus lui Boc să trimită un control la PMB, cum a făcut Năstase cu Băsescu în 2001

Ziarul Financiar 19.08.2010

Miniştrii PDL i-au sugerat premierului Boc ca, în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti, să trimită Corpul de Control la Primăria Capitalei pentru o anchetă privind managementul spitalelor, amintind că Guvernul Năstase a iniţiat un control similar în 2001, când primăria era condusă de Băsescu.

Discuţia a avut loc în şedinţa de miercuri a Guvernului, în contextul aprobării ajutoarelor de urgenţă pentru familiile afectate de incendiul de la Maternitatea Giuleşti, au relatat agenţiei Mediafax surse participante la şedinţă.

Potrivit acestora, după ce ministrul Sănătăţii a explicat că maternitatea funcţionează în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), miniştrii PDL i-au sugerat premierului Emil Boc să dispună Corpului de Control efectuarea unei verificări de fond la primărie, privind modul în care această instituţie îşi exercită atribuţiile de administrare a spitalelor. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro