Impozit minim anulat, majorare la taxele pe terenurile agricole

Autor: Mediafax 19.08.2010

Guvernul va elimina impozitul minim începând de la 1 octombrie, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar, iar impozitele pentru terenurile agricole ar putea creşte anul viitor, a anunţat aseară ministrul finan ţelor, Sebastian Vlădescu.

"Impozitul minim dispare de la 1 octombrie. Este o dată certă. Până la finele anului nu-l înlocuim cu nimic, dar pentru 2011 lucrăm la impozitul forfetar, care ar trebui să fie introdus în ianuarie", a spus Vlădescu, citat de Mediafax.

Eliminarea impozitului minim în această toamnă a fost anunţată încă din luna iulie de premierul Emil Boc, care nu a oferit însă o dată exactă. Obligaţiile firmelor reprezentând impozitul minim totalizează pentru primul semestru 997,2 mil. lei, din care s-au încasat 649,6 mil. lei. Anunţul privind posibila eliminare a impozitului minim la 1 octombrie sau la 1 noiembrie a fost făcut şi de către ministrul economiei, Adrian Videanu, la jumătatea lunii iulie, precum şi de premierul Emil Boc.

De altfel, încă din luna ianuarie, vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea- Vătăşoiu, a declarat că impozitul minim va fi înlocuit cu impozitul forfetar, dar începând cu cel de-al doilea semestru al anului şi a menţionat că s-ar aplica pentru serviciile unde se înregistrează evaziune fiscală.

Impozitul minim şi criza au fost principalii factori care au determinat creşterea de aproape cinci ori a numărului de firme care şi-au suspendat activitatea în ianuarie şi februarie 2010. Astfel, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), 12.800 de firme şi-au suspendat activitatea numai în primele două luni ale anului, faţă de 2.710 de astfel de cazuri înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Totodată, ministrul finanţelor a mai spus că o creştere a impozitelor pe terenurile agricole va trebui decisă înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor şi aplicată chiar de la începutul lui 2011.