Opinie Dragos Damian: MEBO în spitale

Autor: Dragos Damian 22.08.2010

Statisticile de afaceri ale industriei ştiinţelor vieţii din ţările CEE arată că în număr mare companiile aflate în proprietate publică şi privatizate în anii '80 şi '90 prin metoda MEBO (management & employees buy-out) s-au dezvoltat cu succes şi că "responsabilizarea prin împroprietărire" a angajaţilor a avut rezultate dincolo de aşteptări.
Este de închipuit o astfel de soluţie astăzi în cazul spitalelor din România? Poate funcţiona la diversitatea şi complexitatea serviciilor unui spital practica introdusă de fapt de mai multă vreme în cazul cabinetelor de medicină generală?
Într-un mod simplist, incomplet şi nestructurat am redat mai jos un fel de tablou de bord - un check-list al unor puncte cheie care ar putea sta la baza împroprietăririi medicilor cu spitalele şi funcţionarea noilor instituţii private:
n Se trece patrimoniul spitalelor în proprietatea angajaţilor spitalului - sub forma de acţiuni, cupoane, alte forme de repartizare a activelor - avându-se în vedere o serie de restricţii referitoare la înstrăinarea sau schimbarea destinaţei acestuia;
n Se stabiliesc principiile statutare, juridice, administrative şi operaţionale (medicale) de funcţionare a spitalelor astfel privatizate şi se adoptă o modalitate de conducere de tipul practicilor de bună guvernare corporatistă în sistem dual (AGA, CA, CEO);
n Se definesc structura organizaţională şi
core-business operaţional urmând a se canaliza şi sustenabiliza resursele în direcţia activităţilor curente şi dezvoltării strategice care să le susţină;
n Se identifică şi contractează
sursele de finanţare:
- publice (asigurările de sănătate, contracte universitare etc)
- private (coplata, asigurări de sănătate, servicii corporatiste etc)
- altele (comunitare, de afaceri, parteneriate, externalizări / internalizări, M&A cu alte spitale etc)
n Se stabilesc şi se măsoară indicatori
de performanţă - operaţionali şi financiari - şi se introduc instrumente de evaluare,
control şi îmbunătăţire a performanţei
(analiza).
Ce va face statul după privatizarea spitalelor în privinţa asistenţei medicale terţiare?
Obligatoriu păstrează în proprietate şi administrare sistemul medical de urgenţă şi instituţiile de interes naţional sau public.
Certifică spitalele în baza normelor existente şi controlează standardele de asistenţă medicală.
Stabileşte criteriile minimale de finanţare prin surse publice şi de indicatori de performanţă şi contractează serviciile spitalelor exclusiv în baza acestora.
Spitalele să fie ale medicilor. Este oare o idee impracticabilă? Se poate testa/valida pe un pilot?
Este inutil să amintim aici că noii proprietari ai spitalelor vor avea tot interesul să vaporizeze practicile blamate în prezent (risipa de resurse, achiziţiile necontrolate, plăţile informale, incompetenţa profesională etc.) şi să contracteze cât mai multe surse de finanţare private.
În orice caz, înăuntru sau în afara unui astfel de proiect, este de dorit să se renunţe la demonizarea în masă a medicilor.

Dragoş Damian - CEO al companiei Terapia Ranbaxy