Berceanu: Autostrada Arad-Timişoara va fi gata în 2011

Ziarul Financiar 22.08.2010

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, susţine că anul viitor va fi finalizată autostrada Arad-Timişoara şi va începe construcţia autostrăzii Nădlac-Arad şi Timişoara-Sibiu.
Prezent alături de premierul Emil Boc la inaugurarea centurii oraşului Lugoj, Berceanu a susţinut la finele săptămânii trecute că în 2011 va fi finalizată centura ocolitoare a oraşului Caransebeş, autostrada Arad-Timişoara şi vor începe lucrările pe autostrada care va lega graniţa cu Ungaria, de la Nădlac până la Arad, şi autostrada Timişoara - Sibiu.
Potrivit ministrului transporturilor, citat de Mediafax, cât de curând va fi anunţat câştigătorul tronsonului de autostradă Deva-Orăştie, o lucrare de 180 de milioane de euro, iar în primăvara anului viitor se va lucra pe toate tronsoanele de autostradă, dacă nu vor fi contestaţii ale licitaţiilor. Autostrada amintită este cuprinsă în planurile UE, finanţatori fiind BEI şi BERD. Potrivit lui Berceanu, porţiunea de autostradă între Sibiu şi Piteşti va fi concesionată.
Premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat la finele săptămânii trecute centura de ocolire a municipiului Lugoj. Lucrările la acest drum de 9,6 kilometri au început în martie 2008. Şoseaua de centură Lugoj, construită în regim de autostradă, a fost realizată de companiile portugheze MonteAdriano Engenharia e Construção şi Soares da Costa, în baza unui contract de 24,31 milioane de euro.
Din costul total al construcţiei, 18,09 milioane de euro reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, prin ISPA (instrument de finanţare european pre-aderare), diferenţa fiind acoperită de la bugetul de stat. Perioada de garanţie a lucrării este de doi ani. Tronsonul centurii Lugoj face parte din Coridorul de Transport Paneuropean IV, are o lungime de 9,6 kilometri şi a fost scos la licitaţie de Compania Naţională de Autostrăzi în iunie 2007. Construcţia a început în martie 2008.
Compania MonteAdriano a intrat pe piaţa românească în 2005 şi a realizat şapte proiecte în valoare de 134 de milioane de euro.

Nu mai sunt bani pentru exproprieri
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a afirmat că statul nu îşi mai permite să susţină financiar costurile exproprierilor de terenuri pentru construcţia de drumuri, motiv pentru care a cerut Guvernului să înfiinţeze un fond special pentru acest domeniu. "Din banii bugetului nu vom putea susţine la nesfârşit exproprierile, care sunt extrem de costisitoare", a afirmat Boc. Anul trecut, Ministerul Transporturilor anunţa că suma necesară exproprierilor pentru construirea de autostrăzi şi a centurilor ocolitoare a Bucureştiului, Constanţei şi Ploieştiului este de 85 mil. euro.