Vlădescu pentru senatorii care au respins majorarea TVA: Econometria ne arată că nu e posibil

Ziarul Financiar 24.08.2010

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a îndemnat, marţi, pe senatori să voteze OUG 58/2010 fără amendamente, adică să aprobe TVA de 24%.

"Eu cred că ordonanţa, în forma în care este, fără niciun fel de modificare, este un document care ar trebui să fie aprobat şi amendamentele care s-au făcut, inclusiv cele care par foarte bine, în favoarea poporului român, referitoare la reducerea TVA la alimente. Ştiţi foarte bine că sunt inutile, pentru că niciodată TVA nu se va reduce. Vom majora infracţionalitatea, respectiv evaziunea fiscală şi vom încuraja preţurile care se transferă în buzunarele celor care vând produsele respective", a declarat Sebastian Vlădescu.

El a spus că "teoria economică" pare "foarte simplă": reducem taxele, reducem impozitele, majorăm cheltuielile şi în felul acesta lucrurile vor merge perfect.

"Din păcate, teoria economică şi econometria ne arată că nu e posibil. Indiferent ce coeficienţi de speranţă pe venituri bugetare cu taxe mici vom pune, nu vom putea să plătim toate cheltuielile aşa cum se doreşte şi aşa cum s-a făcut în anii în care o parte dintre cei care acum ne acuză de măsuri împotriva poporului român au luat măsuri care teoretic păreau în favoarea poporului român. A promite lucruri de care nu te poţi ţine în timp nu e un lucru bun pentru cei cărora le promiţi şi lucrul acesta s-a făcut", a mai spus ministrul Finanţelor.

Comisia de buget-finanţe din Senat a modificat luni OUG 58/2010, respingând creşterea Taxei pe Valoarea Adăugată de la 19% la 24%.