Opinie Adrian Vasilescu: Fără o dietă severă nu scăpăm
După cheltuieli bugetare sporite în anii de boom, avem parte de
tăieri de cheltuieli în faza recesiunii. Deşi ar fi fost normal ca
deficitul bugetar să fi fost restrâns cât s-ar fi putut de mult în
vremea în care România avea creştere economică mare. Sau chiar să
fi avut excedente. Fiindcă un PIB tot mai mare aducea resurse mai
multe. Mai ales că, în mod legic, economia se mişcă ciclic… şi după
ani de creştere de obicei vine un ciclu de descreştere. Cum, de
altfel, s-a şi întâmplat.
Nouă ani de creştere economică necontenită au fost, pentru România,
o şansă. Cum o şansă a fost şi faptul că, începând cu anul 2000,
mizând pe o inflaţie calmă şi pe o politică monetară anticiclică,
bugetul n-a fost supus unor presiuni cărora să nu le fi putut face
faţă. Dar logica electorală şi populismul au învins logica
economică. Cheltuielile bugetare au urmat cursul ciclului economic:
în sus. După saltul excesiv al deficitului intern, în toamna lui
2008, a urmat reculul PIB-ului, în 2009 şi în 2010. Fapt
inevitabil, căci criza globală forţase deja, la cumpăna dintre 2008
şi 2009, intrarea în România. Şi au început să vină prea puţini
bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturile bugetare
obţinute din trei surse importante: impozitele pe salarii,
impozitele pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. Dar nici după
creşterea TVA cu cinci puncte procentuale nu se adună veniturile
scontate. Investiţiile s-au restrâns şi ele. Multe companii
româneşti fie că au ajuns la cote extrem de mici de
profitabilitate, fie s-au situat sub pragul rentabilităţii.
În timpul boom-ului din perioada 2003-2008, România a beneficiat de
un tandem, o combinaţie fericită între creşterea economiei şi
dezinflaţie. Din nefericire însă, economia a fost dominată de un
dezechilibru puternic între creşterea cererii de consum pe toate
planurile - de la limuzine şi case până la bunuri curente - şi
oferta internă de bunuri şi servicii, care a fost modestă în toată
această perioadă. Şi a fost modestă pentru că nici economia privată
nu a făcut paşii necesari spre restructurare. Iar după ce ţara a
intrat în recesiune, întreaga restructurare în economia privată s-a
rezumat la disponibilizări de personal şi la tăieri de cheltuieli.
Atât.
Iată de ce, acum, prioritatea-priorităţilor se identifică, în
esenţă, cu o dietă severă: restricţia ca în societatea românească
să nu se cheltuiască mai mult decât ne ţin curelele. Asigurându-se
astfel echilibrele bugetar, monetar şi al balanţei de plăţi. Fără
îndoială că politicienii au dificultăţi în a explica populaţiei o
astfel de realitate. Mai ales că în joc sunt foarte mulţi factori
şi fiecare politician are propria lui prioritate. Şi toate aceste
priorităţi, adunate, "subminează" prioritatea care le sintetizează
pe toate celelalte: cerinţa strictă de a respecta dieta, asigurând
echilibrarea balanţelor. Îndeosebi a bugetului. Dacă acest regim
sever va fi luat în serios şi pus în aplicare, atunci vom avea
într-adevăr, în acest an, şansa turnării temeliei pentru ca ţara,
de la anul, să înceapă să iasă din recesiune.
Ţara se confruntă însă, acum, cu o problemă gravă, care dacă nu va
fi rezolvată repede şi bine va duce negreşit la întârzierea ieşirii
din recesiune şi va ameninţa stabilitatea financiară. Deficitul
bugetar. E adevărat, nu avem deficit cu două cifre, iar ponderea
datoriei publice în PIB este cu mult sub plafonul european de 60 la
sută. Dar asta nu înseamnă că avem dreptul să lăsăm lucrurile să se
mişte către un astfel de deznodământ dramatic. E nevoie de
intervenţii urgente. Deficitul bugetar a fost de 5,4 la sută în
2008 şi de 7,2 la sută în 2009. Acum continuă să urce. Dar trebuie
oprit. Convenţia cu semnatarii Acordului de împrumut, de care
depinde eliberarea următoarelor tranşe, este ca în 2010 deficitul
să coboare la 6,8 la sută. Scăderea de la 7,2 la sută la 6,8 la
sută ar asigura o schimbare de tendinţă în mişcarea deficitului, de
la urcare la coborâre, ceea ce ar garanta că putem să evităm un
derapaj incontrolabil.
Dacă statul n-ar interveni de urgenţă pentru a curma actuala
tendinţă a deficitului bugetar, lăsându-l să urce, nu numai
stabilitatea financiară ar fi pusă în pericol, ci societatea în
ansamblu. Pentru că nu este deloc în interesul României să ieşim
din recesiune pur şi simplu. Cu problemele pe care le avem în
momentul de faţă, şi am în vedere în primul rând dificultăţile de a
frâna creşterea deficitului bugetar, recesiunea poate să revină
oricând. Important este ca mai întâi să rezolvăm marile noastre
probleme de disciplină financiară şi să asigurăm o coordonare
eficientă a politicilor monetară, fiscală, salarială şi de
restructurare economică. Numai aşa vom putea ieşi cu adevărat din
recesiune, asigurând o creştere economică sănătoasă.
După nouă ani de creştere economică, aproape un ciclu complet,
exista posibilitatea, respectând câteva reguli, ca acest ciclu să
fie prelungit cu un an sau cu doi. Căderea la un moment dat era
însă inevitabilă, pentru că acestea sunt legile economiei. După ce
aduni câţiva ani buni de creştere economică, negreşit vine un
moment de contracţie şi pe urmă iar începe o nouă creştere. Un fapt
e sigur: acela că ciclul de creştere îl mai aveam şi acum dacă nu
ne lovea foarte tare criza economică mondială. Viaţa ne-a dovedit
însă că n-am fost pregătiţi să ne luptăm cu criza şi nici să îi
facem faţă recesiunii.