BCR Viaţă şi-a triplat profitul în semestrul I

Autor: Liviu Chiru 24.08.2010

BCR Asigurări de Viaţă, o companie deţinută de grupul austriac Vienna Insurance, a înregistrat în primele şase luni ale anului prime brute subscrise de aproape 154 de milioane de lei (echivalentul a 37 mil. euro), cu 81% mai mari, în lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania a reuşit să îşi majoreze profitul brut cu 197%, până la aproa­pe 22 mil. lei (5,2 mil. euro).
"Produsele cu componentă investiţională s-au vândut cel mai bine în aceas­tă perioadă (unit linked şi index linked lansat în ediţii limitate) fiind atractive pentru persoanele cu apetit investiţional care doresc să economisească în spe­­cial pentru vârsta pensionării sau care doresc să beneficieze de randamente garantate", spune Florina Vizin­teanu (foto), preşedintele directoratului BCR Asigurări de Viaţă. La nivelul anului trecut, compania se afla în topul primilor trei jucă­tori de pe această piaţă, încheind 2009 cu prime brute subscrise de 255 mil. lei (60 mil. euro), corespunzător unei creşteri cu 60%. Vizinteanu anunţa încă din primăvară că are planuri ambiţioase de creştere şi în 2010, fără să precizeze însă şi un nivel cert.
Asigurătorul are un capital de aproape 22 mil. lei (5,2 mil. euro). Vienna Insurance mai controlează BCR Asigurări, Omniasiag şi Asirom. Piaţa asigurărilor generale şi de viaţă a scăzut anul trecut cu 1,1%, până la 8,8 mld. lei (2 mld. euro). Vizinteanu declara în luna mai că se aşteaptă ca în 2010 piaţa asigurărilor de viaţă să stagneze la nivelul de anul trecut sau cel mult să înregistreze o creştere cu 2%-3%.