Topul celor mai profitabile companii din România

Autor: Ioana David 24.08.2010

Companiile mari au rămas pe profit în 2009, cel mai greu an pentru economia românească, excepţie făcând combinatul siderurgic de la Galaţi, deţinut de miliardarul indian Lakshmi Mittal, cu pierderi de 334 milioane de euro, sau Tarom, care a adus statului un minus de 56 milioane de euro.



Chiar şi firme din domenii precum bunurile de larg consum sau auto, unde scă­derea consumului a fost evidentă, au rămas pe profit, însă câştigurile lor au fost afectate de contextul general nefavorabil.

Cumulat, primele 300 de companii din punctul de vedere al profitului au câştigat 40 mld. lei (9,5 mld. euro), mai mult comparativ cu 2008, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Câştigătorii crizei din punctul de vedere al profitului pot fi considerate firmele din construcţii, Spedition UMB şi Romstrade, controlate de Dorinel Umbrărescu, respectiv Nelu Iordache, consideraţi regii asfaltului, care au reuşit să-şi crească rezultatele într-un an în care domeniul în care activează s-a prăbuşit. Profituri de invidiat, de peste 200 mil. lei, au avut şi firme precum RCS & RDS (telecom) a lui Zoltan Teszari sau Fondul Proprietatea.

"Nu cred că vreun sector îşi va putea prezerva marjele de profit de la debutul crizei, presiunile datorate scăderii consumului fiind atotcuprinzătoare. Numai sectoarele monopoliste sau cele protejate mascat de reglementatori îşi vor putea conserva profitabilitatea", este de părere Doru Lionăchescu, partener principal al casei de consultanţă Capital Partners.
"Surpriza" a reprezentat-o faptul că o singură bancă, BRD, a reuşit să intre în clasamentul primelor zece instituţii în funcţie de profit, iar analiştii sunt de părere că marjele în sistemul bancar vor continua să se erodeze. La nivelul întregului sistem bancar tendinţa a fost de scădere puternică a profitului, multe dintre instituţii intrând chiar pe pierderi pe fondul provizioanele pe care le-au făcut pentru clienţii care nu-şi mai rambursează creditele. "Pro­fita­­bilita­tea nejustificată obţi­nută de bănci în 2008-2009 s-a datorat practic vo­latilităţii cursu­lui de schimb, mediului de dobânzi înalte, stimulat de banca centrală, şi apetitului ne­săţios al bugetului de stat. Această conjunctură teribilă pentru economie, dar foarte profitabilă pentru bănci, nu cred că se va mai repeta curând", a spus Lionăchescu.
Chiar şi în condiţiile unor câştiguri în scădere, consultantul este de părere că băncile "nu prea au fost afectate de criză" dacă se ţine seama la cât de puţin s-a restructurat sistemul bancar.

Citiţi topul integral al celor mai profitabile 300 de companii din România în ediţia tipărită de miercuri.