WikiLeaks a publicat un raport CIA despre SUA ca "exportator de terorism"

Ziarul Financiar 26.08.2010

SUA sunt exportator de terorism, arată un raport secret al CIA publicat miercuri de WikiLeaks, un fenomen care, dacă va deveni o percepţie larg răspândită, va deteriora relaţiile cu aliaţii şi va scădea disponibilitatea acestora către activităţi "extrajudiciare", relatează Washington Post online, citat de Mediafax Business.
Aceasta este concluzia unui raport de trei pagini realizat, în februarie, de Celula Roşie (Red Cell) a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), un centru de analize creat după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 de către directorul de atunci al Agenţiei, George Tenet, cu scopul de a furniza analize "instantanee" asupra "unei întregi serii de probleme analitice".

Intitulat "What If Foreigners See the United States as an «Exporter of Terrorism»?" (Şi dacă străinii percep Statele Unite ca un "exportator de terorism"), documentul îl citează, între alţii, pe David Headley, cu dublă cetăţenie pakistaneză şi americană, pentru a demonstra că Washingtonul este un exportator de terorism. Headley a pledat vinovat, anul acesta, de acţiuni de monitorizare pentru susţinerea atacurilor de la Mumbay, în 2008, comise de Lashkar-i-Taiba, în care au fost ucise 160 de persoane. Gruparea i-a facilitat deplasarea între SUA, Pakistan şi India. Citi]i mai mult pe www.mediafax.biz.