FICTIUNE LA FEMININ/ Femeia la cincizeci de ani

În urmă cu un secol şi jumătate, treizeci de ani era vârsta fatală a femeii, de unde începea declinul, iar romanul celebru al lui Balzac inducea ideea de punct critic obsedant în mentalitatea vremii. Astăzi însă, femeia atinge la cincizeci de ani alt punct, eliberator, de unde poate urma altceva, bunăoară o aventură care să-i schimbe viaţa, fără spaime ori complexe. Cei cincizeci de ani aduc altă privire asupra lucrurilor, siguranţă de sine şi de cele dorite, îndrăzneala ce i-au lipsit până acum.
O asemenea femeie de cincizeci de ani, obişnuită şi în acelaşi timp ieşită din comun, se află în centrul romanului "Librăria iubirii" al scriitoarei italiene Paola Calvetti, într-o polemică balzaciană implicită. Emma a trecut de cincizeci de ani, este o femeie divorţată, cu un fiu adolescent, căreia o mătuşă îi lasă moştenire o veche papetărie, pe care ea o transformă într-o librărie profilată doar pe cărţi de dragoste.
Librăria este marea ei provocare: construieşte un loc al popasului plăcut, are idei ingenioase de grupare a cărţilor, de aranjare a vitrinei ca să îi ademenească pe trecători în micul ei paradis, să-i transforme în cititori şi clienţi fideli, să facă din fiecare sărbătoare un eveniment, să împărtăşească altora bucuria unor lecturi. Emma a lucrat ca interpret de franceză şi engleză, are studii serioase de literatură, dar iese nonşalant din zona culturală înaltă, academică, spre cea a publicului larg.
Şi librăria îi aduce şi un oaspete-surpriză: iubitul din adolescenţă, de care o leagă nu doar prima iubire, ci şi suferinţa fetei părăsite. Federico a devenit un arhitect de succes care lucrează la New York, implicat într-un proiect de anvergură (extinderea spaţiului faimoasei biblioteci Morgan), s-a căsătorit conform standardelor pretinse de părinţi (tatăl a reuşit să facă avere, iar mama are toate pretenţiile unei femei proaspăt îmbogăţite), are o fiică. Îi lipsesc însă prospeţimea vieţii, gustul fericirii şi mai ales sufletul geamăn căruia să-i împărtăşească toate frământările şi micile bucurii.
Povestea lor de dragoste se compune din scrisori şi din săptămâna petrecută pe o insulă stranie, aproape de coasta franceză, cândva cumpărată de Sarah Bernhardt. Se află aici toate ingredientele unui roman sentimental, ce atinge coarda sensibilă a cititoarelor mature şi vârstnice, dar cu subtilităţi presărate la tot pasul. Iubirea celor doi nu este unicul subiect al cărţii, ci pasiunile pe care ei le aduc în povestea amoroasă, care le animă viaţa şi îi dau un sens superior.
Federico este pasionat de proiectul arhitectonic la care lucrează, de personalitatea lui J.P. Morgan, fondatorul faimoasei biblioteci, omul care a salvat America de prăbuşire economică. În scrisorile sale, schiţează mersul proiectului, ca şi biografia fondatorului, cu admiraţie imensă faţă de unul dintre marii americani care a reuşit să facă o avere colosală şi să întemeieze biblioteca Morgan, cu bogăţia ei de manuscrise.
Emma însăşi relatează în scrisori etapele proiectului ei - "Librăria iubirii", ce se extinde cu "Locanda visurilor", apoi cu un mic hotel unde îi găzduieşte pe scriitorii invitaţi la întâlniri cu publicul. Cititorul are parte de "pastile" delicioase: observaţii despre cărţile mari dedicate iubirii, despre cele mai puţin cunoscute (unele încă netraduse...) ce exprimă punctul de vedere al iubitorului de poveşti frumoase şi oferă totodată reţete pentru misiţii împătimiţi de carte, adică minunaţii librari autentici.
Aşa că personajele cărţii, Federico arhitectul şi Emma librăreasa le aduc cititorilor două spaţii, unul real - biblioteca Morgan, şi altul imaginar - Librăria Sogni&Bisogni, ele devin suprapersonaje care îi acaparează pe cei doi. Şi pe cititoarele şi cititorii care îşi pot îngădui un răgaz de la capodopere, ca să se răsfeţe cu o carte încântătoare, potrivită unei vacanţe, care cuprinde în ea poveştile atâtor romane iubite şi a altora neştiute încă, aşteptând să fie descoperite.

Paola Calvetti, "Librăria iubirii", traducere din limba italiană de Emanuel Botezatu, Editura Nemira, 2009; 624 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.