CEC se îndreaptă către fondurile europene

Autor: Crenguta Nicolae 26.08.2010

CEC Bank, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a deschis în judeţele unde are sucursale 22 de "birouri de fonduri europene" specia­lizate pentru consilierea solicitanţilor de finanţare de la UE din iunie şi până în prezent şi intenţionează ca în următoarele luni să acopere întreaga reţea de sucursale din judeţe.
Strategia CEC pentru perioada următoare are în vedere extinderea pu­ternică pe piaţa fon­durilor europene, în­cepând de la consultanţa gratuită acor­dată înaintea începerii proiectelor, cu echipe de specialişti dedicaţi în fiecare judeţ, astfel încât potenţialii clienţi să aibă posibi­litatea de a evalua din timp dacă proiectele lor sunt ban­cabile sau nu şi cum le pot dimensiona astfel încât să devină eligibile pentru finanţare.
"Prin cele peste 4.000 de proiecte pentru obţi­nere de fonduri europene finanţate până în prezent, banca şi-a dezvoltat o expertiză solidă în domeniu. Mai sunt de absorbit peste 20 de mi­li­arde de euro până în 2013, aşa încât CEC Bank consideră o datorie să sus­ţină prin întreaga reţea şi prin personal dedicat ceea ce este considerată prioritatea strategică a României la ora actuală", a declarat Radu Graţian Gheţea, preşe­dintele CEC Bank.
La ora actuală, CEC Bank are în faza de consiliere peste 300 de proiecte pentru accesarea fondurilor europene, cu o valoare totală de peste 400 mil. lei. Prin proiectele finanţate până acum de CEC Bank s-au atras în ţară granturi de circa 270 mil. euro. Suplimentar, prin liniile de la BERD, banca a acordat 477 de credite cu valoare de aproape 20 de mi­lioane de euro.
Printre domeniile creditate de CEC Bank până acum pentru accesarea de fonduri eu­ropene se numără cons­trui­rea şi moderni­zarea de ferme agricole şi silozuri, construirea de pensiuni turis­tice, intro­ducerea de sisteme de mana­gement al calităţii, proiecte de infra­structură şi utilităţi, cumpărarea de echipa­mente şi programe infor­matice.
"Cu ocazia eveni­mentului "MEET THE CEO", care va fi orga­nizat de BUSINESS Ma­gazin în data de 31 august la Hotel Hilton din Bu­cureşti, sub forma unei discuţii libere cu membri ai comunităţii de business din România, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor, va discuta pe larg cu partici­panţii despre perspectiva creditării în România, despre rolul celei mai mari bănci cu capital de stat în finanţarea economiei reale şi cele mai importante probleme cu care se confruntă la ora actuală sistemul bancar.