Proprietarul circuitului de motocros de la Ciolpani a cerut insolvenţa propriei firme

Autor: Bogdan Alecu 26.08.2010

Compania Transconstruct Co. din Snagov, care activează în domeniul transportului rutier de materiale de construcţii şi care deţine circuitul de motocros de la Ciolpani, a cerut intrarea în insolvenţă, după ce vânzările s-au prăbuşit cu 50%, de la un rulaj de aproape 6 mil. euro în 2008.
"S-a ajuns în această situaţie pentru că a căzut piaţa. Anul trecut pierderea nu a fost decât de 300.000 de euro, dar cifra de afaceri a scăzut cu peste 50%. La un moment dat se termină şi resursele. Am intrat în insolvenţă datorită penalităţilor care trebuie plătite către bugetul de stat", a declarat Ilie Răduţă, pro­prietarul Transconstruct Co. din Snagov.
Potrivit oficialilor A&A Consultants, companie nu­mită administrator judiciar al Transconstruct, reor­ganizarea se va realiza conform unui plan stabilit care se va depune la începutul lunii decembrie. ­"Încercăm să nu intrăm în faliment. Momentan suntem în reor­ganizare şi evităm să concediem personalul".
În ultimul an şi jumătate mai mult de 4.500 de com­panii de transport din piaţa locală şi-au închis busi­nessul, iar parcul de autovehicule rutiere înscris în cir­culaţie s-a redus cu 40.000 de unităţi, la 105.000 de ve­hicule potrivit statisticilor Autorităţii Rutiere Române. Pe fondul închiderii mai multor companii de transport, compania Transconstruct mizează pe o revenire a busi­nessului, în condiţiile în care pe piaţă rămân tot mai puţini jucători. "În ultimele două luni am simţit o uşoară revenire a businessului. Mizăm pe faptul că pe piaţa transportului de balast multe firme şi-au închis deja activitatea."
În prezent compania are 110 angajaţi, în scădere cu 10% comparativ cu media anului trecut. Anul trecut Trans­construct a raportat o cifră de afaceri de aproxi­mativ 3 mil. euro, faţă de 5,8 mil. euro cu un an înainte, în timp ce pierderea brută a companiei a crescut de la 90.000 de euro în 2008 la peste 300.000 de euro anul trecut. Ultimul an în care compania a înregistrat un rezultat pozitiv a fost 2007, atunci când profitul brut a fost de 50.000 de euro. Compania nu a comunicat va­loarea datoriilor, însă potrivit datelor de pe site-ul Mi­nis­terului de Finanţe, în 2009 compania avea datorii de 3,7 mil. euro, mai mari cu 20% faţă de cifra de afaceri.