Firma suedeză Oriflame, acuzată că vrea să submineze securitatea Iranului

Ziarul Financiar 29.08.2010

Ministrul iranian al Informaţiilor, Heydar Moslehi, a acuzat sâmbătă compania suedeză de vânzări directe Oriflame că vrea să submineze securitatea Iranului, după ce cinci dintre angajaţii săi au fost arestaţi pentru spionaj, scrie Mediafax.

"Oriflame avea intenţia să lupte împotriva sistemului (iranian). Compania nu are nici un scop economic", a declarat Moslehi, citat de site-ul televiziunii de stat de la Teheran.
"Conform dovezilor aflate în posesia noastră, puterile occidentale şi agenţiile de informaţii au încercat, prin intermediul acestei firme, să creeze probleme de securitate în ţară", a adăugat el.
În data de 22 august, autorităţile iraniene au închis sediul Oriflame din Teheran şi au arestat cinci angajaţi ai companiei, în timp ce în capitala iraniană au circulat zvonuri conform cărora firma ar fi fost implicată într-o schemă piramidală şi ar fi beneficiat de sprijin din partea unei agenţii de informaţii. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro