Preşedintele ANCOM: Deocamdată studiem care vor fi consecinţele juridice ale hotărârii Guvernului

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 30.08.2010

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) studiază în prezent hotărârea emisă de Guvern prin care termenul de trecere al României la televiziunea digitală a fost amânat cu trei ani, până în anul 2015, şi urmează să comunice "în cel mai scurt timp" care sunt consecinţele juridice ale deciziei.

"ANCOM analizează în acest moment cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 833/2010 pentru modificarea Strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.213/2009, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României vineri 27 august. ANCOM va stabili şi va anunţa în cel mai scurt timp care sunt consecinţele juridice ce decurg din adoptarea acestui act normativ, precum şi modul în care prevederile acestuia vor afecta derularea procedurilor de selecţie comparativă care au fost deja demarate de ANCOM în vederea acordării licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru pentru operarea primelor două multiplexe de televiziune digitală terestră DVB-T pe teritoriul României", a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Decizia Guvernului va duce, cel mai probabil, la anularea "licitaţiei" aflate în curs la care participau şapte companii locale şi internaţionale şi care era organizată de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Companiile cumpăraseră caietul de sarcini, iar la data emiterii hotărârii de către Guvern, ANCOM aştepta ofertele companiilor.

ANCOM prelungise termenul de primire a ofertelor până la data de 17 septembrie. Stabilirea câştigătorilor urma să fie realizată prin procedura de selecţie comparativă.

Caietul de sarcini fusese achiziţionat de companiile locale RCS&RDS, Radiocom, Media Sat şi Romtelecom şi firmele străine TDF (Franţa), ORS (Austria) şi General Satellite (Rusia).