Investiţiile de 200 mil. euro pregătesc un nou start în bricolaj. Cel mai greu an a trecut, spun marii retaileri

Autor: Mihaela Popescu 30.08.2010

La finalul unui an care a debutat cu cel mai greu trimestru pentru retailerii de bricolaj din cauza declinului vânzărilor, reţelele de magazine de profil vor contabiliza investiţii de circa 200 de milioane de euro în 14 unităţi noi, cu 35 de milioane de euro mai mult faţă de 2009.



Operatorii au adus în criză circa 400 mil. euro în proiecte noi de expansiune, în condiţiile în care aceştia atrag anual de pe piaţă două miliarde de euro din consumul populaţiei.

Doar una din cele opt reţele de magazine de bricolaj din România a ajuns până acum la o acoperire satisfăcătoare a pieţei - Praktiker - iar criza i-a prins pe restul jucătorilor cu planuri mari de expansiune pe hârtie. Pe o piaţă cu 22 de milioane de consumatori, dintre care majoritatea locuiesc în blocuri sau case mai vechi de 20 de ani, retailerii au adus în criză aproape 400 mil. euro în expansiune, dar au fost forţaţi să supravieţuiască doar de pe urma proiectelor mici, de renovări sau reamenajări de locuinţe vechi.

În ciuda prognozelor retailerilor de bricolaj de scădere a pieţei cu circa 15% în acest an faţă de 2009, investiţiile finalizate în expansiune cresc: în acest an sunt bugetate 14 inaugurări de magazine noi, faţă de 11 unităţi deschise anul trecut.

De ce nu frânează extinderea?

Jucătorii de profil spun că "pregătesc terenul" pentru creşterile de consum din anii următori. "Este mai degrabă un semnal că jucătorii din piaţă nu şi-au pierdut încrederea în ciuda scăderilor de până acum. Proiectele finalizate în 2010 au fost începute în 2009 sau chiar mai devreme", afirmă Dan Bădescu, directorul de expansiune al Hornbach România, companie cu vânzări de 74 mil. euro în 2009.

"Investiţiile care se fac acum ţin în primul rând de strategia fiecărei companii în parte. Astfel, expansiunea poate fi văzută ca o soluţie de contracarare a scăderii vânzărilor în magazinele vechi din reţea, un mijloc de a valorifica oportunităţi de investiţii în zone unde retailerul ţinteşte să fie prezent sau o opţiune deschisă care serveşte dezvoltării companiei pe termen lung", afirmă la rândul său Monica Hodor, directorul general interimar al Praktiker România, cel mai mare retailer de profil de pe piaţă, cu vânzări anuale de circa 250 mil. euro.

Un alt motiv ar putea fi intrarea pe piaţă a unui competitor nou, imposibil de ignorat: Leroy Merlin, al doilea mare retailer de bricolaj din Europa, a anunţat că va deschide primul său magazin din România în centrul comercial Colosseum din Capitală în anul 2011. Compania franceză caută terenuri în Bucureşti pentru primele sale inaugurări, ceea ce ar putea grăbi extinderea în Capitală a celor 7 retaileri deja activi pe piaţă, în cursa pentru cele mai bune locaţii.

Şase din opt retaileri deschid magazine în 2010

Ambient şi Hornbach sunt singurii retaileri de bricolaj care nu deschid magazine noi în acest an. După restructurarea de anul trecut, care a dus la desfiinţarea a 1.000 de locuri de muncă în companie şi a închis o parte din magazinele şi depozitele reţelei, retailerul din Sibiu controlat de Ioan Ciolan a anunţat că se va concentra în acest an pe consolidarea businessului, fără a investi în expansiune.

La rândul său, reţeaua germană de magazine Hornbach ar putea bifa primul an fără deschideri de magazine, însă compania construieşte în acest moment o unitate pe fosta locaţie a complexului Prisma de lângă Bucureşti, proiectul de circa 40 mil. euro fiind într-un stadiu avansat. Hornbach nu a anunţat data inaugurării acestui magazin; este posibil ca investiţiile în această locaţie să fie finalizate spre sfârşitul anului sau la începutul lui 2011.

Reprezentanţii companiei spun că retailerul pariază încă pe piaţa locală. "România a rămas interesantă pentru Hornbach şi nu există schimbări importante faţă de planurile de expansiune anunţate anterior. Ne menţinem ritmul de dezvoltare şi preocuparea pentru calitatea acesteia", afirmă Bădescu. De partea cealaltă, cei mai expansivi retaileri în criză s-au dovedit a fi compania românească Dedeman din Bacău şi lanţul austriac de magazine BauMax.

BauMax se numără printre reţelele cele mai noi de pe piaţă, prima sa unitate în România fiind deschisă în 2006. Până acum, compania a avut un ritm constant de extindere, de 2-4 unităţi pe an, ţinta sa pe termen mediu fiind dezvoltarea unei reţele de 25 de magazine la nivel local.

Şi OBI, reţeaua germană care şi-a făcut intrarea pe piaţa locală în toamna lui 2008 - într-un moment în care retailerii mai vechi semnalau deja scăderea consumului - a mizat pe un ritm similar de extindere. Operatorul are planificată o creştere a investiţiilor finalizate în 2010, comparativ cu valoarea de anul trecut.

"Nu trebuie să uităm că piaţa do-it-yourself (retailul de bricolaj - n. red.) românească se afla încă la începutul procesului de dezvoltare în momentul în care a intervenit criza economică. Multe dintre companii luaseră de puţin timp startul expansiunii în ţară, iar criza le-a surprins cu cele mai importante proiecte de investiţii pe hârtie, în faza de pregătire", explică directorul Praktiker România.

Un caz aparte este Dedeman, cel mai mare operator de magazine de bricolaj deţinut de antreprenori români. Reţeaua dezvoltată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl din Bacău a început să se extindă cu formatul actual de magazine în 2002, iar din 2008 şi până în prezent şi-a dublat numărul de unităţi operaţionale ajungând la 20 de magazine.

Pariul pe expansiune în criză al fraţilor Pavăl este susţinut de achiziţiile de terenuri pe care aceştia le-au făcut încă din anii '90 pentru a pregăti dezvoltarea Dedeman.

Cei mai vechi retaileri au frânat cel mai mult

Praktiker şi Bricostore - companiile care au adus în România conceptul de retail de bricolaj în 2002 - au avut cel mai abrupt declin al ritmului de expansiune în criză. După ce în 2008 finalizau anul cu câte cinci inaugurări, în 2009 şi 2010 cele două reţele au deschis câte o singură unitate pe an.

"Praktiker România a atins înainte de criză un punct avansat al dezvoltării reţelei de magazine în fiecare regiune a ţării. Cu excepţia a patru oraşe, acoperim deja toate centrele urbane cu peste 100.000 de locuitori, având, de asemenea, magazine şi în oraşe mai mici. Expansiunea noastră continuă din acest punct", subliniază Monica Hodor. Compania germană operează în prezent 26 de unităţi pe piaţa locală.

"În 2011 vom lua în calcul oportunităţile de extindere care corespund stadiului nostru actual de dezvoltare, dar paşii pe care îi vom face vor urmări atent evoluţia situaţiei economice şi sociale la nivel local", mai menţionează directorul Praktiker.

Reprezentanţii Bricostore nu făcut comentarii referitoare la strategia de expansiune în criză. Reţeaua, care este deţinută de familia Bresson din Franţa, planifica în urmă cu patru ani să ajungă la afaceri de jumătate de miliard de euro în România în 2011.

Compania a raportat anul trecut vânzări de aproape 180 de milioane euro, cu 14 magazine la nivel local.

Văd "luminiţa de la capătul tunelului"?

"Noi considerăm că cea mai grea parte a declinului pieţei a trecut", spune Dan Bădescu.

"Probabil vom vedea anul viitor o uşoară revenire a pieţei, dar totul depinde de evoluţia consumului şi de încrederea românilor în perspectivele de îmbunătăţire a veniturilor lor. Deocamdată, semnalele posibilei reveniri rămân destul de slabe", afirmă la rândul său Monica Hodor.

Reprezentanţii Praktiker spuneau în prima parte a anului că trimestrul întâi din 2010 a fost cea mai grea perioadă din criză pentru retailerii de bricolaj, pentru că aceştia au resimţit din plin povara creditelor asupra bugetelor de cheltuieli ale gospodăriilor, creşterea şomajului şi reducerea salariilor din mediul privat.

"Sunt posibile în continuare scăderi în acest sector dacă se menţine tendinţa negativă a dinamicii economiei, chiar dacă acestea nu vor avea amploarea declinului de anul trecut", afirmă în prezent directorul companiei.

Praktiker estimează piaţa do-it-yourself din România la 2,1 miliarde de euro la nivelui lui 2009, în scădere cu 25% faţă de valoarea din anul anterior, potrivit unui raport al companiei germane.

Cele opt reţele mari de bricolaj active pe piaţă au raportat anul trecut afaceri cumulate de un miliard de euro, în declin cu circa 20% faţă de 2008, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Singura prognoză pe piaţă din acest an, comunicată de Dragoş Pavăl, indică o contracţie a retailului de bricolaj de 15% în semestrul întâi faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

Cine se extinde