Cum va transporta Blue Air 2,2 mil. pasageri după reducerea capacităţii de transport cu o treime? Gheorghe Răcaru: Obiectivele vor fi ajustate!

Autor: Mirabela Tiron 31.08.2010

La doar şase luni după ce a reuşit să egaleze ca număr de pasageri transportaţi cea mai mare companie aeriană românească - TAROM - operatorul privat Blue Air trece prin cel mai dur proces de restructurare de la înfiinţarea companiei, în 2004.



În mai puţin de o lună, Blue Air, companie controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, a renunţat la toate cursele interne, considerate neprofitabile, şi la o parte din cele externe şi a redus capacitatea de zbor cu 33%, returnând patru avioane companiilor de leasing.

În aceste condiţii cum mai stă în picioare planul de afaceri de 200 mil. euro în acest an, în creştere cu 33% şi un trafic de 2,2 milioane de pasageri, cu 29% mai mare faţă de 2009?

"Deocamdată se lucrează la ajustarea obiectivelor de anul acesta. Le vom comunica când vor fi gata", a declarat scurt Gheorghe Răcaru, directorul de strategie al grupului controlat de Iordache, fără a oferi alte detalii legate de deciziile luate de conducerea companiei. Reprezentanţii companiei nu au făcut ieri mai multe precizări legate de reorganizarea businessului.

Trei manageri în mai puţin de un an

Răcaru a renunţat anul trecut la poziţia de director general al Blue Air, după cinci ani de activitate în cadrul companiei. El a fost înlocuit de Adrian Ionaşcu, care la mai puţin de un an a fost schimbat cu egipteanul Sherif Ussama.

Venirea lui Ussama, 37 de ani, la conducerea companiei a adus o serie de schimbări, cum ar fi renunţarea la cursele interne începând din august, returnarea a patru avioane companiilor de leasing, măsură ce a redus capacitatea de zbor cu 33%, şi anularea unor zboruri pe destinaţii externe în programul de iarnă de anul acesta.

"Când o companie îşi reduce capacitatea de zbor este clar că nu putem vorbi de o strategie de creştere, ci mai repede de un pas dramatic înapoi pe fondul unor probleme cu care se confruntă", a declarat reprezentantul unei companii aeriene străine care operează pe piaţa românească.

Blue Air a avut anul trecut o cifră de afaceri de 150 de milioane de euro şi un profit de 1,5 milioane de euro, la un număr de 775 de angajaţi, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Rezultatele financiare aferente primelor şase luni nu au fost comunicate de companie, care a transmis că vor fi anunţate doar la sfârşitul anului. În ultimii cinci ani, Blue Air a comunicat constant rezultatele la trimestru, semestru şi anuale, însă preluarea conducerii companiei de către Ussama a dus şi la schimbarea politicii de comunicare. Noul şef al Blue Air a transmis prin comunicate de presă că deciziile pe care le-a luat în ceea ce priveşte returnarea avioanelor "ţin de flexibilitatea companiei de a se adapta", iar anularea zborurilor interne s-a făcut din motive de lipsă de profitabilitate.

Competitorii de la Wizz Air, pe plus

Principalul concurent al operatorului Blue Air este compania aeriană ungară low-cost Wizz Air, care a raportat în primele şase luni ale anului 917.000 de pasageri, mai mult cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şi compania de stat Tarom, cel mai mare jucător din transportul aerian după cifra de afaceri, a transportat în primele şase luni ale anului 900.000 de pasageri, în creştere cu 31% faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor de la Tribunalul Bucureşti, mai multe companii au cerut insolvenţa companiei Blue Air pentru datorii neachitate, un exemplu fiind Carpatair. Blue Air mai avea datorii estimate la 95.000 de euro şi către Regia Aeroportuară din Bacău, hotelul Decebal din Bacău (la care se caza echipajul companiei).

Dacă reprezentanţii Blue Air spun că noile decizii de reorganizare a activităţii au fost luate doar pentru eficientizarea activităţii, competitorii consideră că renunţarea la o parte din flotă reprezintă o frână puternică în dezvoltarea companiei.

Mai mult decât atât, Blue Air a fost până anul trecut una dintre companiile aeriene cu o politică agresivă de achiziţii de aeronave, politică ce a condus de altfel la creşterea traficului companiei de la 240.000 de pasageri în 2005 la peste 1,7 milioane de pasageri anul trecut.