Haulden Caulfield şi femeia gonflabilă

De ceva timp, cam toată lumea se află în vacanţă. Prin urmare, e momentul potrivit pentru unele lecturi light, dar de calitate. Nu mai am poftă, după un an de stat în bibliotecă, să recitesc Omul fără însuşiri sau Ulise. Caut, prin urmare, o carte bună, amuzantă, alertă, care să mă odihnească fără să mă plictisească. E de găsit în rafturile librăriilor ieşene un roman semnat de Briscan Zara. Pariez că primul gând care vă vine în minte este: "Cine o mai fi şi ăsta?" Sau: "Cine s-o mai fi ascunzând şi sub pseudonimul ăsta?" Cum, nu ştiţi cine este Briscan Zara? El chiar există, în carne (mai puţină), piele şi oase (mai multe). Şi chiar aşa îl cheamă. Nu aş fi crezut nici eu dacă nu mi-ar fi fost prieten. Oricum, dintre ciudăţeniile acestui personaj numele este, credeţi-mă, cel mai firesc, cel mai "normal".
Pe cât de ciudat este autorul, pe atât de stranie este şi cartea pe care a scris-o. Ca şi Bris, romanul lui mi s-a părut extrem de tonic. Are o evidentă detentă autobiografică, fiind scris "la orizontală", ca o rememorare, din perspectiva adultului care le-a experimentat pe toate, a unei vieţi agitate, niciodată normale. Dacă nu ar fi existat o a doua parte care să fie un raport despre maturizarea eroului, aş fi comparat calupul autoficţional ce stă sub semnul amintirilor din copilărie ba cu celebra capodoperă a lui Creangă, ba cu... Cireşarii. Există un entuziasm nu numai al trăirii, care este firesc pentru un copil zvăpăiat, obişnuit să se bucure la maximum de toate întâmplările pe care le întâmpină ca pe nişte mari aventuri, dar şi o pasiune a povestirii, un apetit epic uşor necontrolat. Luate în sine, fiecare peripeţie este amuzantă, naratorul are ochiul format, ştie să decupeze scene pline de viaţă şi nu îi lipseşte nici umorul absolut necesar într-o astfel de "aventură" livrescă.
Nimic nu lipseşte din romanul vieţii acestui adevărat aventurier, a cărui energie din frageda copilărie pare a-l fi destinat unei vieţi de-a dreptul picareşti. Sunt relatate tot felul de întâmplări, de la cele obişnuite, banale, de "apartament", la cele ieşite din comun, din paradisul care este satul bunicilor, numit, deloc întâmplător, Răiuţ; totul este expresia unui prea-plin căruia copilul şi, ulterior, adolescentul au trebuit să-i facă faţă permanent. Prima "beţie,", furtul din ograda altora, prima pupăceală (în cimitir, cu Zoe), divorţul părinţilor, moartea bunicii, experienţa revoluţiei din 1989, care a marcat sfârşitul copilăriei, în fine, amorul precoce pentru Amalia, care nu-l va părăsi nici la maturitate - toate acestea sunt relatate cu vioiciune, într-o catenă epică sincopată, care nu îi mai lasă nici naratorului şi nici cititorului răgazul de a se opri şi de a mai medita asupra faptelor. De aceea, naraţiunea propriu-zisă este foarte rar întreruptă de sondări ale conştiinţei, de analize ale celor trăite: pofta de viaţă, dar şi de povestirea ei este prea mare pentru a mai permite astfel de alinturi "livreşti".
Bănuiesc cine este modelul acestui personaj cu o vitalitate explozivă: Haulden Caulfield, permutat însă în România comunistă şi postcomunistă. Mentalitatea este aceeaşi, atitudinea faţă de tot ce le oferă viaţa celor doi eroi este identică: o nonşalanţă dezarmantă de a nu refuza nici o provocare şi de a accepta cu seninătate consecinţele acestei frenezii adolescentine. Aşa se face că, în urma unor peripeţii destul de periculoase, care depăşesc normalul vârstei, puberul pe cale de maturizare se află, în decembrie 1989, cu arma în mână; e un adevărat Gavroche levantin, într-un context care parodiază cu exactitate tumultul marilor elanuri revoluţionare.
Odată cu aceste constatări, intervine şi o ruptură necatifelată în structura romanului. Poate niţel cam brusc, personajul se maturizează peste noapte, devenind, dintr-un ţânc greu de stăpânit, un adolescent cu mare căutare printre fete. Ceea ce urmează se derulează, oricum, mult mai rapid. Ieşit din zona mirifică a copilăriei, protagonistul parcă nu mai are răbdarea să înregistreze cu aceeaşi bucurie secvenţele din ce în ce mai agitate ale propriei vieţi. Amintirile din copilărie se transformă într-un roman picaresc: personajul fuge în Statele Unite ale Americii, hotărât să o rupă pentru totdeauna cu trecutul şi cu România. Preţul plătit nu este unul neglijabil, de vreme ce tânărul e ba spărgător nepriceput de case, ba chiar ajunge să... prelucreze cadavre, preschimbându-le în moaşte falsificate. Vă las bucuria de a degusta pe îndelete amănuntele acestor episoade. Realitatea americană este surprinsă cu pupila mărită a celui care nu înţelege cum se pate trăi înconjurat de atâta convenţionalism, de atâta rutină. Temându-se de rutină şi săturându-se, probabil, de Eva (unica fiinţă care îl înţelege şi care îl ascultă, răbdătoare, în timp ce-i citeşte fragmente din romanul lui Salinger, De veghe în lanul de secară), protagonistul se hotărăşte să se repatrieze. Îl mai cheamă acasă şi dorul de Amalia, iubita pe care nu reuşeşte să o uite... Şi gata. Romanul se încheie la fel de brusc cum începe. Ar fi putut continua cu alte câteva zeci de peripeţii sau s-ar fi putut, la fel de bine, încheia înainte de fuga adolescentului în SUA.
Aş încheia şi eu subit acest stângaci articol. Dar mă roade parcă îndoiala: am uitat ceva? Ceva important? Nu ştiu. Să vă mai spun totuşi, din precauţie, atât: numita Eva, partenera atât de docilă şi de dăruită, care nu reuşeşte totuşi să i-o scoată din inimă pe Amalia de acasă, este... o femeie gonflabilă. Dacă ar exista în realitate, sunt convins că personajul simpatic al acestui roman nu s-ar adapta la viaţa din România postcomunistă, nu şi-ar afla liniştea, ar încerca tot felul de aventuri, poate ar deveni porotagonistul unui show de televiziune; în orice caz, nu s-ar potoli. Şi, sper să greşesc, ar ţine-o pe Eva ascunsă sub pat, chiar dacă nu i-ar mai citi pasaje din De veghe în lanul de secară.

În fotografii: 1. Imagine de la lansarea cărţii; 2. Afişul lansării

BOGDAN CREŢU (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi. Doctor în filologie, cu distincţia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vişniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iaşi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează prefeţe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în "Ziarul de Iaşi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iaşi, din 2006.