Despre opţiuni

Autor: Tudor Calin Zarojanu 02.09.2010

Probabil că aţi auzit deja despre Sir Ken Robinson şi i-aţi urmărit măcar unul dintre discursurile vizionate de câte 20 de milioane de ori (sic!) pe Internet. Dacă nu, ar cam fi timpul s-o faceţi. Nu veţi regreta.
Sir Robinson practică un gen care sper că va crea o şcoală şi va trebui să capete un nume: discursul cultural cu valenţe de stand up comedy!
60 de ani, fermecător, autor, speacker şi consilier internaţional în probleme de educaţie, născut la Liverpoool, actualmente rezident în Los Angeles, director de Arte într-un proiect şcolar care a implicat două mii de profesori, artişti şi administratori de instituţii de învăţământ. Înnobilat cavaler pentru tot ceea ce a făcut în domeniul educaţiei, multi-premiat, Ambasador pentru Anul European al Creativităţii şi Inovaţiei etc. etc., dar consacrat la scară de masă datorită discursurilor din cadrul Conferinţelor anuale TED. TED înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât "Tehnologie, Divertisment şi Design" (v-aţi fi gândit să le puneţi alături?) şi, din 1984, adună tot ceea ce e mai original în materie de gândire.
Mesajul principal al lui Ken Robinson este că, pretutindeni în lume (deci nu numai la noi!), educaţia a ajuns într-un impas şi nu mai are nevoie de o evoluţie, ci de o revoluţie.
Anul acesta a vorbit cu pasiune despre "tirania evidenţei", a "simţului comun", a mentalităţii "aşa se face", care nu doar că îngrădeşte imaginaţia, dar deseori este profund greşită. Şi a semnalat ceva interesant: tinerii de azi nu prea poartă ceas. Motivul i l-a relevat fata lui: "Un aparat cu o singură funcţiune!?" - la care bietul tată a încercat să replice timid: "Ba, nu, două, că arată şi data!" Unele ceasuri!
Pe de altă parte, îndrăznesc să adaug, sunt şi situaţii în care din multele funcţii şi opţiuni existente, utilizăm o câtime. Cine, oare, dintre noi, a folosit măcar o dată în viaţă mai mult de 1% din ceea ce oferă banalul Word (îmbogăţit mereu)? Scris, copiat, inserat, salvat, şters, printat. Uitaţi-vă la meniul afişat permanent (nemaivorbind de cele din spatele lui) - pe câte opţiuni aţi apăsat vreodată, măcar de curiozitate?

tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»", publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial cu volmul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talkshow-ului "În spatele uşilor deschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, al revistei Flacăra şi al Radio România Cultural.