Bancherii nu se dezmint şi scumpesc creditele pentru a doua lună la rând

Autor: Ciprian Botea 02.09.2010

Creditele noi s-au scumpit în iulie, atât în lei, cât şi în euro pentru a doua lună consecutiv, deşi bancherii se plâng de lipsa clienţilor cărora să le vândă credite.



Piaţa bancară afişa în iulie o dobândă anuală efectivă medie de 18,8% la creditele de consum noi în lei, în creştere cu un punct procentual faţă de iunie, arată datele BNR. Şi creditele cu garanţii au devenit mai dificil de obţinut, costul anual efectiv la creditele ipotecare noi în euro fiind majorat în aceeaşi lună cu 1,6 puncte procentuale, până la 7,29%.

"S-ar putea ca băncile să fi reacţionat «mecanic» la creşterea inflaţiei şi fiind nevoite să crească dobânzile la depozite au majorat şi costul creditelor pentru a păstra diferenţialul de dobândă", apreciază Laurian Lungu, managing partner la compania de cercetare Macroanalitica.

Mai multe bănci au revenit cu dobânzi de peste 8% pe an la depozitele în lei în iulie după creşterea inflaţiei la peste 7% şi introducerea impozitului pe veniturile din dobânzi. Dar în timp ce dobânda nominală la creditele noi în lei pentru populaţie a crescut cu 0,44 puncte procentuale, creşterea medie a bonificaţiei la depozite a fost de două ori mai mică.

Totuşi, în contextul în care finanţările noi rămân la un nivel scăzut, pentru bănci este mai important diferenţialul de dobândă între creditele şi depozitele aflate în sold, acesta reprezentând o sursă importantă de venituri. Astfel, în timp ce bonificaţiile plătite de bănci pentru depozitele aflate în sold au continuat să scadă în iulie, la 6,86% pe an, dobânzile la creditele în sold s-au majorat uşor, până la 13,88% pe an.

Chiar Banca Naţională a admis în ultimul raport privind stabilitatea financiară că una din strategiile băncilor de a se menţine pe profit anul trecut a fost creşterea presiunii pe clienţii existenţi prin majorarea diferenţialului de dobândă. Pe de altă parte, costurile mai mari suportate de clienţii vechi care şi-au văzut veniturile diminuate de criză pot reprezenta un factor suplimentar de deteriorare a portofoliilor de credit.

Bancherii au majorat, totodată, şi costul creditelor noi în lei pentru companii, dobânzile pe acest segment depăşind pragul de 12% pe an pentru prima dată în ultimele patru luni. Dobânda medie la creditele pentru companii este în prezent cu peste un punct procentual peste nivelul din aprilie, când atinsese un minim de de 10,9% pe an. Creşterea faţă de iunie este de peste 0,8 puncte procentuale.

Analiştii apreciază că prin majorarea dobânzilor la creditele acordate companiilor băncile descurajează împrumuturile într-un sector unde ar fi putut găsi clienţi potenţiali având în vedere că problemele pe acest segment sunt mai mici decât în cazul persoanelor fizice.

"Companiile, mai ales cele din industrie, au totuşi o oarecare forţă financiară, iar creşterea de dobândă limitează apetitul acestora de a se împrumuta. Dar alternativele de finanţare sunt limitate şi cred că băncile profită de această situaţie", comentează Laurian Lungu. El apreciază însă că această politică este riscantă pentru bănci în condiţiile în care unele companii mari ar putea să se orienteze spre finanţare externă. Cererea de împrumuturi se află în prezent la un minim record, în iunie - ultima lună pentru care sunt date disponibile - fiind înregistrate 115.000 de cereri de credit din partea populaţiei şi companiilor, de şapte-opt ori mai puţin decât media lunară din perioada de boom a creditării. Cererea de credite este mai mare pe segmentul companiilor decât al persoanelor fizice, astfel că la sfârşitul lunii iulie soldul creditelor în lei acordate firmelor a crescut cu 0,8% faţă de luna precedentă şi 1,9% faţă de iulie 2009, până la 37,4 miliarde de lei, în timp ce creditul de retail s-a diminuat cu 0,5% lunar şi 5,3% anual, până la 41,2 miliarde de lei, potrivit datelor BNR. În total, creditul neguvernamental a scăzut cu 4 miliarde de lei în iulie, la 206,7 miliarde de lei (48,7 mld. euro).

Majorarea dobânzilor se datorează într-o anumită măsură şi creşterii costurilor la care băncile se împrumută între ele, indicatorul pieţei monetare locale - ROBOR - înregistrând în iulie o creştere cu circa 0,3 puncte procentuale faţă de media din luna precedentă. Ordonanţa de urgenţă privind creditele de consum, intrată în vigoare la sfârşitul lui iunie, obligă băncile să lege costul finanţărilor nou acordate de indicatori transparenţi, astfel că volatilitatea dobânzilor de pe piaţă este transferată în totalitate asupra clientului.

De asemenea, creşterea mai mare a dobânzii anuale efective decât a dobânzii nominale vine în contextul în care unele bănci au majorat unele comisioane percepute clienţilor după intrarea în vigoare a ordonanţei privind creditele de retail, care prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată, precum şi limitarea numărului de comisioane asociate unui credit.