Câţi bani se fac din „asigurarea“ pe care nimeni nu vrea să o folosească: băncile de celule stem spun că 5-7 mil. €

Autor: Ioana David 05.09.2010

Cea mai nouă nişă pe care clinicile şi spitalele private au început să se bată este cea a prelevării şi depozitării de celule stem, un business care a ajuns să genereze anual în jur de 5-7 mil. euro, potrivit unor jucători din industrie.
Deja sunt mai multe firme care atacă această piaţă, iar cele mai mari sunt Cord Blood Center, Biogenis, Stem-Health Unirea, Stem Sure Solutions sau Cryo Save România, acestea încercând să atragă în principal femeile care merg să nască în mediul privat.
Anual în mediul privat se nasc câteva mii de copii, dintr-un total de peste 100.000, însă creşterea competiţiei pe piaţa privată şi scăderea tarifelor ar putea îndrepta un număr tot mai mare de persoane către mediul privat. Preţurile pentru o naştere în mediul privat încep de la 6.000 de lei, în timp ce recoltarea de celule stem a coborât sub 1.000 de euro, la care se adaugă însă o taxă de depozitare.
Prima bancă de celule stem din România, Cord Blood Center, a început să funcţioneze în 2005, iar un an mai târziu a făcut prima prelevare. În prezent firma are 100 de angajaţi şi a făcut peste 20.000 de prelevări.

Urmează trendul de creştere al clinicilor private

"Începând cu anul 2009, piaţa a devenit mai dinamică, au apărut noi jucători. Cifra de afaceri a Cord Blood Center a fost de 4 milioane de euro anul trecut şi estimăm o uşoară creştere faţă de această sumă pentru anul în curs", a spus Adina Scaringi, director de marketing al Cord Blood Center. Ea estimează că piaţa de celule stem este de aproximativ 5 mil. euro anual.
Un alt jucător pe această piaţă este compania elenă Stem-Health care în parteneriat cu reţeaua Centrul Medical Unirea (CMU) a investit aproximativ 2 mil. euro în deschiderea Stem Health Unirea. Pentru acest an compania estimează o cifră de afaceri în jurul a 1 mil. euro, iar pentru 2011 obiectivul este atingerea unui nivel de 3,5-4 mil. euro.
Nikolaos Nicolaidis, managing director al Stem-Health, estima recent pentru ZF că piaţa se ridică anual la circa 5.000 de unităţi, ceea ce din punctul de vedere valoric înseamnă 7 mil. euro. Spre comparaţie, în Grecia, una dintre ţările în care companiile de celule stem sunt bine dezvoltate, se recoltează anual 100.000 de unităţi, dintre care 20% merg la privat.
"Este un efort pe care îl fac acum şi care cred că este minim comparativ cu efortul care ar fi fost să-l vindec de leucemie sau altă boală. Deşi acum nu se pot vindeca foarte multe boli, ultimii ani au fost prolifici în descoperirea de leacuri pe bază de celule stem. Este un fel de asigurare, cum este şi cea de viaţă pe care o fac, şi bine ar fi să nu o folosesc niciodată. Nu oricine îşi poate permite, dar se poate face în rate şi poţi plăti doi ani de zile, aşa că nu cred că este chiar de neatins", spune Cristiana din Bucureşti care a născut recent.
Pe de altă parte, cele mai multe viitoare mame sunt sceptice. "Este mult prea scump, şi din câte am înţeles nici nu se pot trata foarte multe boli cu ele (celule stem - n.red.)", spune Corina, o tânără care se pregăteşte să nască într-un spital de stat şi care lucrează ca secretară.

O singură cerere de eliberare în România

Celule stem sunt celule care îşi păstrează capacitatea de a se diferenţia în organe, iar în prezent se utilizează în principal în terapia unor afecţiuni ale sângelui. Celulele stem se recoltează la naştere, sunt prelucrate şi apoi păstrate în laboratoare speciale, aşa-numitele bănci de celule noi.
Tratamentul pe bază de celule stem este nou în medicină, primele probe fiind păstrate de aproximativ 20 de ani. În prezent se derulează studii şi pentru folosirea celulelor stem în alte afecţiuni decât cele ale sângelui. Celulele stem pot fi folosite atât pentru persoana de la care sunt recoltate, cât şi pentru cei care sunt compatibili. Rata de succes este de aproximativ 50% în cazul unui astfel de tratament.
În România până acum sunt informaţii despre o singură cerere de eliberare a unui astfel de depozit în cazul unui copil de şase ani care suferea de o boală extrem de gravă a sângelui şi care a fost supus unui transplant cu celule stem provenite de la sora lui.
Există şi o bancă publică de celule stem care a fost inaugurată în urmă cu trei ani.