Băsescu: În octombrie trebuie analizată posibilitatea discutării unui nou acord cu FMI

Autor: Adrian Voicu 06.09.2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, la întâlnirea cu şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, că în luna octombrie va trebui analizată posibilitatea discutării unui nou acord cu FMI, informează Mediafax.

"De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor", a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.

La rândul său, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi-a exprimat acordul cu şeful statului român. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.