Barroso: Relansarea economică accelerează în UE, iar creşterea din acest an va fi peste estimări

Ziarul Financiar 07.09.2010

Relansarea economică accelerează în Uniunea Europeană, iar creşterea din acest an va fi peste estimările iniţiale, a declarat marţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

Adresându-se Parlamentului European de la Strasbourg, şeful Executivului UE a arătat că reformele structurale trebuie să fie accelerate în următoarele 12 luni, subliniind că cele 27 de state membre trebuie să dea dovadă de solidaritate.

"Europa trebuie să arate că reprezintă mai mult decât 27 de soluţii naţionale diferite. Ori înotăm împreună, ori ne scufundăm pe cont propriu", a spus el.

Cea mai recentă prognoză indică o creştere economică de 1% în UE în acest an, în timp ce PIB-ul celor 16 state din zona euro ar urma să urce cu 0,9%.

Prognozele revizuite urmează să fie prezentate în această lună, potrivit oficialilor europeni.