Barroso: Rata de creştere economică din acest an va surprinde în mod plăcut

Autor: Cristina Rosca 07.09.2010

Economia Uniunii Europene îşi revine din criză într-un ritm mai alert decât se cre­dea anterior, iar rata de creş­tere din acest an va depăşi esti­mările iniţiale, a declarat pre­şedintele Comisiei Europene Jose Ma­nuel Barroso în primul discurs de tipul "sta­rea naţiunii" făcut celebru de preşedinţii americani.
În timpul discursului ţinut în faţa reprezentanţilor Parlamentului European la Strasbourg, şeful ramurii executive a Uniunii a adăugat că în următoarele 12 luni trebuie grăbite reformele structurale, iar cele 27 de state membre ale blocului tre­buie să dea dovadă se solidaritate, po­trivit agenţiei de presă Thomson Reuters.
"Trebuie să utilizăm următoarele 12 luni pentru a grăbi reformele. Acesta este momentul potrivit pentru modernizarea economiei noastre sociale de piaţă astfel încât să poată concura la nivel mondial şi să poată răspunde pe măsură provocărilor demografice. Acesta este momentul po­tri­vit pentru a face investiţii în viitorul nostru", a spus el. "Europa trebuie să de­mo­nstreze că poate ceva mai mult decât 27 de soluţii naţionale diferite. Fie înotăm îm­preună, fie ne scufundăm separat."

Şomajul este o problemă

Cele mai noi prognoze oficiale stabilesc rata de creştere din Uniunea Europeană la 1% în 2010, iar estimările pentru cele 16 state din zona euro sunt de 0,9% în acest an. Noile prognoze vor fi anunţate în această lună, potrivit oficialilor.
"Perspectivele economice ale Uniunii Europene sunt astăzi mai optimiste decât în urmă cu un an şi acest lucru nu se datorează unor măsuri anume. Procesul de revenire economică accelerează, însă viteza nu este similară în toate statele din Uniune. Rata de creştere economică din acest an va fi mai mare decât se estimase iniţial. Rata şomajului, care rămâne în continuare la un nivel mult prea ridicat, nu a mai crescut. În mod evident, incerti­tu­dinile şi riscurile persistă, nu doar în afara UE", explică el.
Statele din UE şi din zona euro au avut un an dificil din cauza crizei datoriilor care a măcinat din temelii o serie de economii, cum este cazul Greciei, Spaniei sau Portu­galiei.
Barroso a spus că el a simţit însă că guvernele sunt dispuse să accepte o mai dură monitorizare financiară şi fiscală.
El a mai spus că blocul, care reprezintă mai multe de 500 de milioane de oameni, trebuie să găsească o soluţie pentru a diminua dezechilibrele dintre statele cu economii puternice şi cele care trag tare ca să le prindă din urmă. "Trebuie să găsim o rezolvare pentru dezechilibrele macro-economice, în special pentru cele din zona euro. Din acest motiv trebuie să venim cu propuneri şi idei pentru a putea descoperi din timp posi­bilele fenomene de tip bubble, lipsa de com­pe­titivitate şi alte surse ale deze­chili­bre­lor", a explicat Barroso.
Preşedintele CE a spus că până la sfârşitul lunii el va înainta o serie de pro­puneri pentru a contracara o serie de ac­ţiuni ale speculatorilor de pe pieţele finan­ciare, consideraţi vinovaţi pentru că au adâncit criza financiară.

Propuneri peste propuneri

"Am propus protejarea depozitelor de până în 100.000 de euro. Vom propune interzicerea operaţiunilor naked short selling abuzive (instrument financiar care permite unui investitor de la bursă să vândă acţiuni fără a le deţine la propriu, însă trebuie să le "împru­mute" de la cineva, ca de exemplu o bancă sau casă de brokeraj cu care lucrează - n. red.). Vom lua măsuri şi în ceea ce priveşte credit default swap-urile. Au trecut zilele când se putea paria pe faptul că ar putea lua foc casa vecinului", a spus Barroso.
El consideră că finanţele publice sănătoase şi pieţele financiare echilibrate sunt necesare pentru o creştere economică sustenabilă.
"Finanţele guvernamentale sănătoase şi pieţele financiare responsabile ne dau încredere şi forţa economică necesară pen­tru o creştere sustenabilă. Trebuie să depăşim dezbaterea consolidare fiscală versus creştere. Avem nevoie de amân­două", crede Barroso,
Preşedintele Comisiei Europene pro­pune în vederea ajutorării economiilor blocului, introducerea de obligaţiuni euro­pene pentru finanţarea marilor proiecte de infrastructură.
"Ar trebui să găsim noi surse de finanţare pentru principalele proiecte euro­pene în infrastructură. De exemplu, eu pro­pun crearea de obligaţiuni europene îm­preună cu Banca Europeană de Inves­tiţii. Mai mult, vom dezvolta parteneriate public-private", a spus el.
cristina.rosca@zf.ro

Barroso despre:

Creştere economică - "Procesul de revenire economică accelerează, însă viteza nu este similară în toate statele din Uniune. Rata de creştere economică din acest an va fi mai mare decât se estimase iniţial."
Obligaţiuni europene - "Ar trebui să găsim noi surse de finanţare pentru principalele proiecte europene în infrastructură. De exemplu, eu propun crearea de obligaţiuni europene împreună cu Banca Europeană de Investiţii. Mai mult, vom dezvolta parteneriate public-private."
Sectorul financiar - "Am propus protejarea depozitelor de până în 100.000 de euro. Vom propune interzicerea operaţiunilor naked short selling abuzive. Vom lua măsuri şi în ceea ce priveşte credit default swap-urile."