Centrul Medical Unirea şi-a recrutat HR manager de la Genpact

Autor: Ioana David 07.09.2010

Operatorul de servicii medicale Centrul Medical Unirea, controlat de fondul de investiţii Advent Internaţional, a recrutat-o pe Crina Ilie (foto) pentru poziţia nou creată în companie de HR manager. Anterior, ea a lucrat în cadrul furnizorului de servicii de business şi soluţii tehnologice Genpact, ultima funcţie deţinută fiind cea de HR Assistant Vice President (AVP) Europe. Poziţia de HR manager de la CMU a fost preluată de la 1 septembrie într-o perioadă în care compania are în derulare un plan agresiv de extindere atât pe segmentul de clinici, cât şi la nivel de spitale private. "În cadrul CMU există un sistem complex din punctul de vedere al resurselor umane pentru că fiecare şef de departament are atribuţiile unui om de HR. Pe măsură ce compania a crescut a apărut necesitatea recrutării unui şef pe resurse umane", a spus Wargha Enayati, directorul general al CMU. În prezent, CMU are aproximativ 450 de angajaţi (fără colaboratori) urmând ca până la sfârşitul anului să ajungă la 1.000 de oameni. După preluarea de către Advent la începutul anului, CMU a creat mai multe poziţii de conducere pentru care a recrutat manageri.