Cinci motive ca să nu lăsaţi din mână „Revitalizarea corporaţiei”

Autor: Stelian Turlea 08.09.2010

Sunt în vacanţă, n-au trecut nici zece zile de când mi-am propus să uit de toate problemele şi preocupările oraşului, retras în munţi. Dar am făcut greşeala să-mi iau cu mine un laptop cu modem şi o dată pe zi sau la două zile mă uit să văd ce mesaje am mai primit. Aşa am dat peste o nouă rugăminte a lui Bogdan Ungureanu, directorul Editurii Publica, pe care îl socotesc aproape prieten şi nu-l pot refuza. Îmi solicita o nouă prefaţă pentru un volum al colecţiei Leadership, care urma să apară în luna august. Primul imbold a fost să ignor mesajul ori să-i spun să caute pe altcineva, pentru că vreau să uit de cărţi, prefeţe, lansări. Ştiu că nu m-ar crede, în realitate merg în vacanţă să citesc mult şi de cele mai multe ori să scriu, în ultimul deceniu m-am întors mereu cu câte un manuscris gata. Sunt şi foarte curios să văd ce carte îmi mai propune. Mi-a trimis-o, ca de obicei, pe email, o deschid, încep s-o "frunzăresc", uit de mine, de vacanţă, degeaba cochetasem cu gândul să-l refuz. Sunt convins că aşa se va întâmpla cu orice cititor al acestei cărţi: va uita de el, va fi captivat de ideile noi, chiar dacă nu e priceput la problemele economiei, cum nici eu nu sunt. Din mai multe motive.

În primul rând, autorii. Jonas Ridderstrale e un suedez născut în 1966, doctor în business internaţional, profesor în Scandinavia şi Marea Britanie celebru după ce, în 2001, împreună cu Kjell Nordstrom, a scos o carte de business de mare succes în lumea toată, iar peste câţiva ani o alta, în ambele demolând tabuuri, punând întrebări în domenii în care totul era luat ca o axiomă, inventând cuvinte. Jonas Ridderstrale era o garanţie că se ocupă de aspecte ale conducerii organizaţiilor care nu le-au mai trecut nimănui prin cap. Câte ceva ştiam şi despre Mark Wilcox, anume că a semnat cel puţin două cărţi de referinţă pentru businessul modern. Am început să citesc.

În al doilea rând, tema. Revitalizarea corporaţiei şi producerea schimbării nu pot fi decât subiecte incitante pentru o vreme de criză - sau postcriză - chiar dacă volumul a fost publicat în 2007.În al treilea rând, experienţa autorilor, explicată în primele pagini: "Ştiam că am descoperit ceva. De-a lungul următorilor câţiva ani, am continuat să lucrăm împreună şi alături de mari organizaţii, explorând interacţiunea dinamică şi revitalizantă dintre «cum»-ul şi «de ce»-ul schimbării. «Revitalizarea corporaţiei» este rezultatul. Este o carte bazată pe experienţe reale cu indivizi şi organizaţii." Aflaţi mai multe despre ea în Ziarul de Duminică de vineri, 10 septembrie, la rubrica TRADUCERI.