Cu Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor, la Piscu
Fie că, dintotdeauna, firea lui l-a îndemnat, fie că s-a simţit sastisit de onorurile acestei lumi (rezident artistic în Irlanda, bursier Theodor Aman, participant la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, finalist la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, autor al unei ludice, vesele Arce a lui Noe expusă o vreme în curtea Muzeului de Artă din Bruxelles şi reaşezatǎ în faţa librăriei Cărtureşti, Maître Fontainier tocmai la intrarea în Biserica Anglicană din Bucureşti), sculptorul Virgil Scripcariu a fugit dintre betoanele oraşelor şi s-a aşezat, împreună cu soţia sa, Adriana, să mediteze, religios, naturist şi artistic, în tihna comunei Piscu, un sat cu tradiţie olărească aflat la mijloc de drum între Bucureşti şi Ploieşti.
A descoperit aici, cu magica lui nuieluşă de alun, fântâni de
bucurie interioară, surse de creativitate şi de comuniune liberă cu
oamenii simpli şi natura. Sensul recluziunii familiei Scripcariu nu
este cel al sihăstriei, ci, mai degrabă, al păstoririi biblice.
Între liniile cuminţi ale peisajului de câmpie, Adriana şi Virgil
Scripcariu, ajutaţi de meseriaşii locului, vorbesc copiilor tot
timpul, iar vara, în cadru instituţionalizat, îi ajută să deprindă
tainele olăritului şi modelajului în lut.
De la ultima lor întâlnire, am primit această epistolă, a cărei
simplitate luminoasă de dimineaţă de vară se cade să nu fie
întreruptă de niciun comentariu:
"În perioada 9-14 august, a avut loc la Piscu Şcoala de Vară Lut
Ars, 2010. Într-o săptămână de cuptor, ne-am retras în umbra
atelierului de sculptură ca să depănăm din nou, împreună cu copiii
satului, istoriile Piscului.
Am învârtit iar cu veselie la roţi, cu nea Mitică şi, de anul
acesta, şi cu nea Irinel. Irinel Ion, unul dintre puţinii tineri ai
satului care mai ştiu să olărească, este noul nostru colaborator.
Cu toate că nu s-a ocupat niciodată sistematic de oale, Nea Irinel
ştie bine meserie şi, în plus, este şi el dăruit şi cu răbdarea
necesară iniţierii copiilor. Copiii, aflaţi în al patrulea an la
Şcoala de Vară, lucrează deja bine, folosesc instrumentarul
olarului, «frichiaşul», «porlogul», «curarul», realizând ghivece,
farfurii, castroane. Pe lângă ei, am avut ca în fiecare an şi
începători. Am continuat cu tanti Jana modelatul la figurinele cu
fluieraş, atât de dragi copiilor. Pe lângă lucrul după model, către
care am îndrumat copiii, explicându-le că meşteşugul se deprinde
întotdeauna privind cu atenţie şi perseverenţă la oalele bătrâne,
am avut şi atelier imaginativ, cu tema «Casa pe care mi-o doresc».
Copiii de la Piscu îşi doresc fie case ţărăneşti tradiţionale, fie
construcţii de 2-3 etaje. În câteva zile, pereţii atelierului s-au
umplu de farfurii desenate pe hârtie, iar anul acesta şi de icoane,
pentru că Şcoala de Vară s-a petrecut într-o perioadă aparte pentru
satul nostru. În Postul Maicii Domnului, la Ciolpani, freamătul e
divers. Pe când maicile de la Mânăstirea Ţigăneşti pregătesc hramul
şi fiecare creştin se găteşte de sărbătoare, la răcoarea serii, în
mijlocul satului, se lăţeşte gălăgios bâlciul sau, cum spun
bătrânii, «zborul». De ce zborul? Pentru că Regina Bâlciului era şi
rămâne maşinăria cu lanţuri care te poartă prin aer câteva minute,
deliciul copiilor şi nu doar al lor. În afară de «zbor», bâlciul e
bâlci, cu tot ce vrei şi ce nu vrei. Mai poţi găsi şi sectorul
«ţărănesc», cu oale de lut, ceaune şi pirostrii, linguri de lemn,
ceapă, usturoi, arpagic, bulgări de tămâie, seminţeturi, pastramă
şi urdă. Închid paranteza cu bâlciul, căci marea Sărbătoare a
Maicii Domnului este în primul rând hramul locului şi atunci ne-am
hotărât să însoţim lecţiile de meşteşug cu incursiuni în istoria
spirituală a satului. Am povestit rând pe rând despre hramurile
bisericilor din comună, purtând majoritatea patronajul Maicii
Domnului: Izvorul Tămăduirii, Naşterea şi Adormirea Maicii
Domnului. L-am cunoscut şi pe Sfântul Stelian, ocrotitorul
copiilor, prezent în istoria satului din vechime.
Între diferitele bancuri de lucru din atelier, zilele s-au scurs
repede. Jurnalele de olărie ale copiilor au consemnat mulţumirea.
Ziua concursului a fost, ca de obicei, plină de emoţii şi
entuziasm. Au trecut pe la atelier, ca şi anul trecut, peste 50 de
copii. Dintre ei, 16, cei mai harnici, pricepuţi şi cuminţi, au
câştigat o zi de excursie la Hurezi, cuibul de oale şi
mănăstiri.
La revedere, Şcoala de Vară, ne reîntâlnim la anul!"