Cu Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor, la Piscu

Autor: Daniel Nicolescu 09.09.2010

Fie că, dintotdeauna, firea lui l-a îndemnat, fie că s-a simţit sastisit de onorurile acestei lumi (rezident artistic în Irlanda, bursier Theodor Aman, participant la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, finalist la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, autor al unei ludice, vesele Arce a lui Noe expusă o vreme în curtea Muzeului de Artă din Bruxelles şi reaşezatǎ în faţa librăriei Cărtureşti, Maître Fontainier tocmai la intrarea în Biserica Anglicană din Bucureşti), sculptorul Virgil Scripcariu a fugit dintre betoanele oraşelor şi s-a aşezat, împreună cu soţia sa, Adriana, să mediteze, religios, naturist şi artistic, în tihna comunei Piscu, un sat cu tradiţie olărească aflat la mijloc de drum între Bucureşti şi Ploieşti.



A descoperit aici, cu magica lui nuieluşă de alun, fântâni de bucurie interioară, surse de creativitate şi de comuniune liberă cu oamenii simpli şi natura. Sensul recluziunii familiei Scripcariu nu este cel al sihăstriei, ci, mai degrabă, al păstoririi biblice. Între liniile cuminţi ale peisajului de câmpie, Adriana şi Virgil Scripcariu, ajutaţi de meseriaşii locului, vorbesc copiilor tot timpul, iar vara, în cadru instituţionalizat, îi ajută să deprindă tainele olăritului şi modelajului în lut.
De la ultima lor întâlnire, am primit această epistolă, a cărei simplitate luminoasă de dimineaţă de vară se cade să nu fie întreruptă de niciun comentariu:
"În perioada 9-14 august, a avut loc la Piscu Şcoala de Vară Lut Ars, 2010. Într-o săptămână de cuptor, ne-am retras în umbra atelierului de sculptură ca să depănăm din nou, împreună cu copiii satului, istoriile Piscului.

Am învârtit iar cu veselie la roţi, cu nea Mitică şi, de anul acesta, şi cu nea Irinel. Irinel Ion, unul dintre puţinii tineri ai satului care mai ştiu să olărească, este noul nostru colaborator. Cu toate că nu s-a ocupat niciodată sistematic de oale, Nea Irinel ştie bine meserie şi, în plus, este şi el dăruit şi cu răbdarea necesară iniţierii copiilor. Copiii, aflaţi în al patrulea an la Şcoala de Vară, lucrează deja bine, folosesc instrumentarul olarului, «frichiaşul», «porlogul», «curarul», realizând ghivece, farfurii, castroane. Pe lângă ei, am avut ca în fiecare an şi începători. Am continuat cu tanti Jana modelatul la figurinele cu fluieraş, atât de dragi copiilor. Pe lângă lucrul după model, către care am îndrumat copiii, explicându-le că meşteşugul se deprinde întotdeauna privind cu atenţie şi perseverenţă la oalele bătrâne, am avut şi atelier imaginativ, cu tema «Casa pe care mi-o doresc». Copiii de la Piscu îşi doresc fie case ţărăneşti tradiţionale, fie construcţii de 2-3 etaje. În câteva zile, pereţii atelierului s-au umplu de farfurii desenate pe hârtie, iar anul acesta şi de icoane, pentru că Şcoala de Vară s-a petrecut într-o perioadă aparte pentru satul nostru. În Postul Maicii Domnului, la Ciolpani, freamătul e divers. Pe când maicile de la Mânăstirea Ţigăneşti pregătesc hramul şi fiecare creştin se găteşte de sărbătoare, la răcoarea serii, în mijlocul satului, se lăţeşte gălăgios bâlciul sau, cum spun bătrânii, «zborul». De ce zborul? Pentru că Regina Bâlciului era şi rămâne maşinăria cu lanţuri care te poartă prin aer câteva minute, deliciul copiilor şi nu doar al lor. În afară de «zbor», bâlciul e bâlci, cu tot ce vrei şi ce nu vrei. Mai poţi găsi şi sectorul «ţărănesc», cu oale de lut, ceaune şi pirostrii, linguri de lemn, ceapă, usturoi, arpagic, bulgări de tămâie, seminţeturi, pastramă şi urdă. Închid paranteza cu bâlciul, căci marea Sărbătoare a Maicii Domnului este în primul rând hramul locului şi atunci ne-am hotărât să însoţim lecţiile de meşteşug cu incursiuni în istoria spirituală a satului. Am povestit rând pe rând despre hramurile bisericilor din comună, purtând majoritatea patronajul Maicii Domnului: Izvorul Tămăduirii, Naşterea şi Adormirea Maicii Domnului. L-am cunoscut şi pe Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, prezent în istoria satului din vechime.
Între diferitele bancuri de lucru din atelier, zilele s-au scurs repede. Jurnalele de olărie ale copiilor au consemnat mulţumirea. Ziua concursului a fost, ca de obicei, plină de emoţii şi entuziasm. Au trecut pe la atelier, ca şi anul trecut, peste 50 de copii. Dintre ei, 16, cei mai harnici, pricepuţi şi cuminţi, au câştigat o zi de excursie la Hurezi, cuibul de oale şi mănăstiri.
La revedere, Şcoala de Vară, ne reîntâlnim la anul!"