O societate condusă din umbră de amanta regelui

Autor: Stelian Turlea 09.09.2010

Petre Ţurlea
Carol al II-lea şi Camarila regală
Editura Semne

Conform unei definiţii clasice, camarila reprezintă un grup de favoriţi ai unui rege sau ai unui şef de stat, care influenţează, din interese personale, actele suveranului şi treburile statului. Pentru România, putem vorbi de existenţa unei camarile regale în timpul regilor Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai. Opinia publică românească, însă, cantonează ideea de camarilă doar în timpul domniei lui Carol al II-lea, motivul fiind rolul major, uneori determinant, în evoluţia României avut de favoriţii acestui rege.
Prioritar nu interesează relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ci influenţa pe care Elena Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupra evoluţiei României. Pe măsura îndepărtării în timp a perioadei interbelice, imaginea unei societăţi româneşti conduse în fapt, din umbră, de amanta regelui Carol al II-lea, pare tot mai stranie. Şi, totuşi, imaginea este reală. Pentru o gândire lucidă este aproape de neînţeles cum în România atâtea energii s-au consumat în jurul Camarilei regale conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta să se menţină timp de zece ani în postura de factor determinant al aducerii la Putere a unor oameni politici sau a altora, de îndepărtare a unora sau a altora; cum a reuşit să reziste unei opinii publice mai ostile. Trebuie avute în vedere pentru răspunsurile la aceste întrebări, atât majorele defecte de caracter ale lui Carol, inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile interesate din lumea politică şi economică a României, uneori impulsionate de factori externi.
"Lucrarea de faţă nu-şi propune să adune, să topească tot ce s-a publciat despre Camarila regală, ci, preluând ceea ce este mai important din informaţiile edite, să aducă la lumină cât mai multe documente inedite, chiar dacă unele par a fi de amănunt - putând, în final, să ânfăţişeze o imagine cât mai exactă. Apelul la documentele de arhivă anulează efectul acţiunii Cenzurii carliste şi, de aceea, recursul larg la acestea, mai ales note şi rapoarte ale Siguranţei, este normal şi benefic. (…) Este evident că, privită la scara ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarilei regale în frunte cu Elena Lupescu asupra României este un moment ruşinos. Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, în amănunţime, ca să nu se mai repete", spune autorul.