Liviu Luca, adus sub escortă la Parchet, pentru a fi audiat în cazul Nicolae Popa

Ziarul Financiar 09.09.2010

Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, a fost adus, joi seara, sub escortă, la sediul Parchetului instanţei supreme, pentru a fi audiat în cazul lui Nicolae Popa, în care au fost reţinuţi deja Sorin Ovidiu Vântu, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian, scrie Mediafax.
Liviu Luca a declarat reporterilor, la intrarea în sediul Parchetului, că nu cunoaşte acuzaţiile ce îi sunt aduse, că nu l-a văzut vreodată pe Nicolae Popa şi nici nu cunoaşte ceva despre vreo înţelegere cu privire la finanţarea în străinătate a fugarului.
Procurorii i-au convovat, joi, pe Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Octavian Ţurcan şi pe Alex Stoian, în cazul lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, condamnat la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea FNI, au declarat joi surse judiciare.
La locuinţele acestora şi ale altor persoane s-au făcut percheziţii, anchetatorii ridicând unităţi de computer, înscrisuri şi alte documente. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro