Cel mai bine plătit avocat a câştigat anul trecut 3 mil. euro

Autor: Mihaela Claudia Medrega 12.09.2010

Avocatura este cea mai rentabilă meserie liberală, dar datele privind veniturile firmelor de avocatură sunt secrete, nefiind publicate de Finanţe.



Cel mai bine plătit avocat din Româ-nia este din Bucureşti şi a încasat oficial anul trecut 12,27 mil. lei (circa 3 mil. euro), respectiv 250.000 euro/lună, potrivit datelor transmise ZF de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

ANAF nu a transmis şi numele acestuia, invocând secretul fiscal. De altfel, nici veniturile firmelor de avocatură nu sunt cunoscute, nefiind publicate de Ministerul Finanţelor sau Registru Comerţului.

Topul celor mai mari 10 venituri realizate din activităţi independente în 2009 este dominat de avocaţi, cu nouă prezenţe.

Valoarea totală a câştigurilor obţinute de persoanele din top 10 la nivel naţional se ridică la 77 mld. lei (18 mil. euro), în scădere cu circa 10% faţă de nivelul din 2008. În ciuda prăbuşirii economiei şi a afacerilor din domeniul privat, nevoia de servicii de avocatură a fost la un nivel comparabil cu cel din 2008.

Avocaţii au făcut bani şi anul trecut cu toate că pieţele tradiţionale, precum fuziunile şi achiziţiile, imobiliarele sau finanţările bancare s-au prăbuşit, la fel ca şi afacerile companiilor din retail sau construcţii. Cele mai mari zece firme de avocatură de pe piaţa locală au încasat anul trecut venituri de 87,6 mil. euro, în scădere cu doar 1% faţă de anul precedent, aceasta fiind una dintre pieţele cu cele mai mici scăderi din economie în anul de recesiune 2009. La prima vedere veniturile avocaţilor nu par foarte transparente. Avocaţii depun declaraţii anuale de venit la administraţiile financiare, nu şi la Registrul Comerţului având în vedere că au propria organizaţie profesională, respectiv Uniunea Naţională a Barourilor din România, a explicat un avocat. "Pentru un anumit tip de avocatură din România, respectiv avocatura de business, există acces la informaţii. La nivelul acestora, clientela în marea majoritate a cazurilor este compusă din corporaţii. Iar circuitul banilor este destul de vizibil. Structura veniturilor poate să fie uşor explicată pe baza contractelor cu corporaţiile mari", a precizat sursa citată.

Impresia este că onorariile au scăzut sub presiunea companiilor, dar domenii precum litigii şi restructurări corporatiste sau finanţări bancare au generat venituri mai mari decât în alţi ani.

"Clienţii pe segmentul profesiilor liberale sunt în principal companii. Orice client, în situaţii de criză, este atent la costuri. Dar chestiunile foarte delicate, esenţiale pentru un business, nu pot fi soluţionate decât cu specialişti de top, respectiv cu avocaţi de top. Chiar dacă nu au mai fost multe afaceri, probabil s-au înmulţit chestiunile delicate, esenţiale pentru businessuri", a comentat Oana Datki, country manager Consulteam.

Un avocat de top aduce venituri de circa 150.000 de euro. Primele zece firme în funcţie de încasări numără aproximativ 560 de avocaţi, care au generat anul trecut în medie venituri de 150.000 de euro.

Sectorul 3 apare în top pe poziţiile unu şi zece. Cu cele mai multe prezenţe în clasament, respectiv trei, figurează avocaţii din sectorul 5 şi din judeţul Ilfov, în timp ce sectoarele 2 şi 4 nu sunt reprezentate.

Avocaţii plasaţi pe locurile 2 şi 3 au încasat 12,08 mil. lei (2,8 mil. euro), respectiv 7,6 mil. lei, (1,8 mil. euro).

În topul dominat de avocaţi apare pe locul nouă o persoană fizică din sectorul cinci care a obţinut venituri de 5,4 mil. lei din chirii, respectiv din mai mult de cinci contracte din cedarea folosinţei bunurilor.

Partenerii, al căror nume se regăseşte în titulatura caselor de avocatură, sunt consideraţi parteneri principali, veniturile anuale ale acestora putând depăşi un milion de euro. Avocaţii asociaţi, care poartă şi titlu de parteneri de tip equity, obţin o anumită cotă din profitul firmei, în timp ce restul avocaţilor au salarii fixe şi bonusuri, în funcţie de performanţe.

Cine a fost în topul avocaţilor anul trecut

Liderul pieţei în funcţie de încasări a fost şi anul trecut echipa avocaţilor de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii, urmată de firmele NNDKP, Muşat & Asociaţii, Boştină şi Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii.

Ţuca Zbârcea a încasat anul trecut 27,8 milioane de euro, potrivit declaraţiilor anuale de venit, dar banii propriu-zişi ai firmei au fost de 22,7 milioane de euro, restul sumelor fiind încasate în contul altor firme alături de care s-a lucrat pe proiecte de consultanţă juridică.

Ţuca Zbârcea a reuşit anul trecut să crească datorită reorientării către domenii precum energia, arbitrajele, litigii şi restructurări, a faptului că firma a recuperat o serie de arierate din anii trecuţi, precum şi datorită unor onorarii de succes din proiecte de energie, arbitraje internaţionale, proiecte imobiliare şi litigii.

Singurele firme de avocatură din top zece care au înregistrat anul trecut încasări în creştere sunt Ţuca Zbârcea & Asociaţii, Popovici Niţu & Asociaţii, Schoenherr şi Asociaţii şi Zamfirescu Racoţi Predoiu.