Noul an şcolar a început luni şi va fi mai lung cu patru zile decât în anii precedenţi

Ziarul Financiar 13.09.2010

Noul an şcolar care a început, luni, va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, cu patru mai multe decât în anii şcolari precedenţi, elevii urmând să încheie cursurile în 17 iunie 2011, scrie Mediafax.

Peste 3,2 milioane de elevi şi preşcolari încep cursurile luni.
Potrivit structurii noului an şcolar afişată pe site-ul Ministerului Educaţiei, elevii încep cursurile în 13 septembrie 2010 şi le încheie vineri, 17 iunie 2011, nefiind făcută nicio menţiune privind terminarea cursurilor mai devreme pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi, respectiv, a XIII-a.
Finalizarea cursurilor mai devreme este însă anunţată în metodologia de organizare a examenului naţional şi a celui de bacalaureat. Astfel, potrivit metodologiei, elevii claselor a VIII-a vor finaliza cursurile cu o săptămână mai devreme de 17 iunie, respectiv în 10 iunie, iar liceenii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a vor termina cursurile în 27 mai.
Anul şcolar se va încheia pe 31 august 2011 şi va fi structurat pe două semestre. Citiţi mai mult despre noul an şcolar pe www.mediafax.ro