Protestatarii de la Spitalul Judeţean Brăila au forţat intrarea în unitate

Ziarul Financiar 15.09.2010

O parte dintre angajaţii care protestează, miercuri dimineaţă, la Spitalul Judeţean Brăila au încercat să intre în unitate şi s-a creat o busculadă cu agenţii de pază ai spitalului, care au încercat să îi împiedice, scrie Mediafax.

Incidentul a avut loc în jurul orei 9.00, când a început şedinţa Comitetului director, la care au intrat şi zece persoane din rândul protestatarilor.
O parte dintre protestatari au forţat intrarea în unitate şi s-a creat o busculadă cu forţele de ordine, care nu le-au permis accesul.În busculada creată, o femeie a fost trântită.

"Agenţii de pază sunt plătiţi să păzească clădirea, nu conducerea spitalului", a spus una dintre femeile care au încercat să intre la negocieri.
Înainte de începerea negocierilor, în rândul protestatarilor a ajuns şi prefectul de Brăila, Dumitru Popa, care le-a spus oemenilor să îşi desemneze o echipă de negociere. Citiţi mai mult despre protestatarii de la Spitalul Judeţean Brăila pe www.mediafax.ro