CNVM a respins contestaţia Rompetrol la decizia de blocare a delistării Petromidia

Ziarul Financiar 15.09.2010

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins plângerea prealabilă formulată de grupul Rompetrol, prin intermediul casei de avocatură Muşat şi Asociaţii, împotriva Ordonanţei 335 din iulie 2010 prin care arbitrul pieţei de capital a suspendat procesul de delistare a acţiunilor Rompetrol Rafinare (Petromidia - simbol bursier RRC) de pe Bursa de Valori Bucureşti.

Rompetrol a solicitat CNVM şi plata sumei de 154,2 mil. lei (36 mil. euro) reprezentând prejudiciu material direct, precum şi suma de 1 mil. lei reprezentând prejudiciu moral pe care compania le-ar fi suferit ca urmare a deciziei CNVM.

Comisia a suspendat la finele lunii iulie procedura de retragere a acţionarilor minoritari de la Rompetrol Rafinare, derulată de grupul Rompetrol în vederea delistării companiei. Decizia CNVM a venit în urma unei solicitări a Ministerului Finanţelor, care a motivat că delistarea RRC ar afecta interesele statului în momentul în care acesta ar redeveni acţionar la Rompetrol Rafinare, prin conversia în acţiuni a obligaţiunilor scadente la finele lunii septembrie.

Acţionarii kazahi ai Rompetrol Rafinare au aprobat ieri de principiu conversia obligaţiunilor nerăscumpărate până la data de 30 septembrie în acţiuni, o decizie finală urmând să fie luată la finele lunii septembrie. Statul ar deveni astfel principalul acţionar minoritar al companiei, cu peste 40% din capital.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor încearcă să recupereze de la kazahi întreaga datorie în bani, nefiind interesat să redevină acţionar la Petromidia. Reprezentanţii ANAF susţin că prin plata parţială de 54 mil. euro efectuată în august, Rompetrol şi-a exprimat opţiunea de a răscumpăra toate obligaţiunile. ANAF a pus sechestru asigurător pe activele Petromidia.

Kazahii, apăraţi de cei mai puternici avocaţi de pe piaţa locală, susţin însă că au dreptul de a converti restul obligaţiunilor în acţiuni şi că vor ataca deciziile ANAF pe care le consideră abuzive.