Billa ajunge la a 9-a deschidere de magazin din acest an

Autor: Mihaela Popescu 15.09.2010

Reţeaua de supermarketuri Billa a anunţat finalizarea celui de-al 9-lea proiect de expansiune din acest an.

Operatorul deschide astăzi al 3-lea magazin al său din Arad şi a 52-a unitate din reţea, în urma unor investiţii estimate de ZF la circa un milion de euro.

Supermarketul are o suprafaţă de vânzare de 560 de metri pătraţi şi 35 de angajaţi. Billa a deschis astfel în primele nouă luni din 2010 tot atâtea unităţi ca în cele 12 luni ale anului 2009.

Planurile retailerului vizează continuarea expansiunii în ultimul trimestru, având programată o deschidere de magazin şi în Bucureşti. 2010 ar putea deveni astfel cel mai expansiv an al retailerului german pe piaţa românească. Planurile sale pentru 2011 vizează 20 de deschideri de supermarketuri, prin investiţii ce pot fi estimate la aproximativ 20 mil. euro.

Billa, divizie a grupului german Rewe, ocupă primul loc pe piaţa locală a supermarketurilor, cei mai mari competitori ai săi fiind Carrefour Market şi Mega Image. Compania a avut vânzări de 288 mil. euro anul trecut, în scădere cu 11% faţă de 2008. Afacerile în lei au avut o creştere uşoară, de 2,5%, în condiţiile în care retailerul a deschis anul trecut 9 magazine noi, ducând reţeaua la un număr total de 43 de locaţii. Rewe, care mai operează reţelele Penny Market şi Selgros Cash & Carry, este al doilea mare jucător din comerţul din România, după grupul german Metro.

Primul supermarket Billa la nivel local a fost deschis în anul 1999, iar în ultimii ani operatorul a adus schimbări în formatul de magazin din România prin diminuarea spaţiilor de vânzare de la 2.000 de metri pătraţi pe unitate la 500-1.000 mp.