Megaconcert şi album cu vocea marelui Enescu

Autor: Ziarul de Duminica 16.09.2010
Aşa cum anunţam în urmă cu două săptămâni, miercuri, 22 septembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti are loc concertul de lansare a albumului Enesco Re-Imagined,un proiect iniţiat de pianistul Lucian Ban (foto 1) alături de contrabasistul John Hébert (foto 2).Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, care a susţinut şi editarea albumului. Împreună cu Lucian Ban şi John Hébert, concertează la Teatrul Odeon personalităţi ale jazzului mondial: Mat Maneri (violă), Tony Malaby (saxofon tenor), Albrecht Maurer (vioară), Ralph Alessi (trompetă), Gerald Cleaver (tobe) şi Badal Roy (tobe indiene şi percuţie).
Moştenirea muzicală a lui George Enescu este asumată de Lucian Ban, John Hébert şi colaboratorii lor într-o reimaginare contemporană a câtorva dintre lucrările marelui compozitor din secolul XX.
Albumul cuprinde opt lucrări de George Enescu. Ascutătorii vor avea o surpriză extrem de plăcută: pe a şasea piesă vor putea auzi vocea lui George Enescu, înregistrată de Bernard Gavoty la Paris, în 1951.
Originar din România, pianistul şi compozitorul Lucian Ban locuieşte în prezent la New York, unde este considerat "unul dintre cei mai talentaţi pianişti care au venit la New York în ultimul deceniu" (Bruce Lee Gallanter, critic de jazz). A fost nominalizat de două ori, în 2005 şi 2006, la Hans Koller European Jazz Prize, categoria "Cel mai bun muzician de jazz din Europa".
Iată în continuare declaraţia sa: "Întâmplarea a făcut să descopăr cu adevărat muzica lui George Enescu nu în timp ce studiam la Conservatorul din Bucureşti, în anii '90, ci mult după aceea, în Brooklyn, NYC. Pentru cineva plecat din ţară, mai ales pentru un artist, ceva din ethos-ul românesc rămâne întodeauna undeva, subliminal, şi poate de aceea muzica lui m-a atins cu atât mai mult fiind acolo. Pe măsură ce interesul meu pentru muzica lui creştea, am început să caut mai multe informaţii. (…) Cred că multe lucrări ale lui Enescu, dintre care unele mai puţin cunoscute, au o structură foarte apropiată de aceea a muzicii de jazz, de aceea am dorit să prezint muzica lui împreună cu unii dintre cei mai cunoscuţi muzicieni ai genului din lume. Colaboratorii noştri au fost impresionaţi de complexitatea şi frumuseţea lucrărilor pe care le-am ales şi sunt convins că împreună vom putea prezenta muzica lui Enescu unui public poate mai puţin familiarizat cu ea, dar care sper că se va îndrăgosti de această muzică, aşa cum mi s-a întâmplat mie într-o bună zi, în Brooklyn."
Unul dintre cei mai apreciaţi contrabasişti din New York, John Hébert a fost votat de două ori "Rising Star Acoustic Bassist". A colaborat cu artişti renumiţi, printre care Lee Konitz, Paul Bley, John Abercrombie, Greg Osby, Kenny Wheeler, David Liebman, Fred Hersch, Paul Motian, Maria Schneider, Jason Moran, Toots Thielemans.
Biletele sunt puse în vânzare la Teatrul Odeon (tel.: 021 314 72 34).
Fotografiile celor doi artisti au fost realizate de Elmar Lemes.