Drumul spre Chicago şi căutarea de sine

La sfârşitul anilor '60, Nadaismul era mişcarea literar-artistică în vogă în Columbia. O mişcare apropiată şi comparată nu o dată cu atmosfera perioadei de efervescenţă a celebrei Beat Generation din Statele Unite ale Americii sau, de către cei care s-au raportat exclusiv la continentul latino-american, cu mai puţin cunoscuta - în Europa - dar la fel de contestatara mişcare Techo de la Ballena din Venezuela aceloraşi ani.

Maestrul ei recunoscut ca atare era Armando Romero, cel care, părăsind Columbia în 1967 şi stabilindu-se, de atunci, succesiv în mai multe ţări din Europa, Asia şi America (actualmente ţine cursuri de literatură la Universitatea din Cincinnati) reconstruieşte, în romanul său La rueda de Chicago*, apărut în anul 2004, rapid tradus şi publicat şi în SUA, sub titlul From Cali to Chicago (2005), nu doar atmosfera perioadei de glorie a Nadaismului columbian, ci şi pe cea a oraşului Chicago de la începutul anilor '70.

Personajul central al cărţii este Elipsio, un tânăr columbian trimis în Statele Unite de o editură din Venezuela cu scopul de a scrie o serie de cronici despre evenimentele culturale americane, precum şi un soi de inedite note de călătorie referitoare la oraşele prin care trece, şi mai cu seamă la metropola mai sus menţionată. Dincolo de această însărcinare oficială, Elipsio mai are o preocupare, adevăratul motiv al venirii sale pe pământ american, şi anume încercarea de a o regăsi pe Lamia, iubita care îl părăsise, lăsându-i doar o voluminoasă scrisoare, pe care Elipsio decide s-o citească împreună ea, după ce o va fi regăsit.

Desigur, un astfel de rezumat distruge însăşi substanţa cărţii, impunând o direcţie clară de lectură, pe când intenţia primordială a romanului este tocmai aceea de a amesteca planurile narative, cu scopul aproape exprimat de a-l include pe cititor în complicata structură, bine pusă la punct de creatorul său. În fond, cartea poate fi citită în multe feluri, în principiu fiecare cititor în parte putând alege drumul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru a ajunge la semnificaţiile relevante pentru el. Pe rând roman poliţist, de dragoste, de migală asupra cuvântului, în încercarea evidentă din partea autorului de readucere în actualitate a cunoscutului concept suprarealist de hazard fortuit, La rueda de Chicago se dovedeşte, astfel, dificil de prins într-o analiză succintă şi cu atât mai puţin uşor de plasat în vreun pat al lui Procust impus de sintagmele consacrate ale criticii literare.

Compusă dintr-o ţesătură complicată de intrigi secundare, menţinând atmosfera de suspans până la ultima pagină, cartea reuşeşte să creeze un tablou sugestiv al oraşului Chicago, ce rezistă mai cu seamă prin atmosferă. Tocmai de aceea, în plan tematic, romanul este dominat de un soi de haos reiterativ sub semnul căruia stau acţiunile, dorinţele şi gândurile naratorului, prins şi el, fără putinţă de scăpare, în această complicată ţesătură labirintică de drumuri ce se întretaie la nesfârşit - evident, o clară trimitere la Grădina potecilor ce se bifurcă, faimoasa povestire borgesiană. Consecinţa acestui fapt este că atât imaginaţia, cât şi obiectele imaginate par a deveni, deopotrivă, cheia mecanismului secret care-i permite naratorului şi unora dintre personaje să se deplaseze în voie şi să treacă fără probleme dintr-un plan în altul şi dintr-o realitate în alta, fără ca pentru asta să fie nevoie de vreo relaţie de tip cauză-efect. Citiorul va rămâne, astfel, nu o dată, cu impresia că totul a fost hotărât de dinainte, chiar dacă scopul final e, deocamdată, ascuns. Şi tot din acest motiv, cartea se citeşte cu un extraordinar interes şi cu mare plăcere, ca o adevărată povestire bine scrisă, în ciuda vastităţii materialului narativ, a intrigilor secundare şi a planurilor subordonate implicate. Drumul personajului central se transformă, astfel, dintr-unul pur fizic în drum iniţiatic, al iubirii, al muzicii - şi, în acelaşi timp, pentru autor, în drum de receptare a literaturii de până atunci.

Şi, deşi La rueda de Chicago e un roman al marelui oraş, prima imagine a lui Elipsio cu privire la noul univers unde a ajuns nu e aceea, utopică, a unui nou pământ al făgăduinţei - pe care, de altfel, ştie foarte bine că nu i l-a promis nimeni -, ci rămâne axată tocmai pe detaliile respingătoare (măcelăria pe care o vede e plină de sânge şi emană, sub soarele verii, un miros insuportabil). Dovadă, dacă mai era nevoie, că marele oraş nord-american nu înseamnă doar zgârie-nori din sticlă şi oţel.

Dar posibilitatea noului început există şi e dincolo de orice îndoială, aşa cum Elipsio va înţelege alături de noua sa iubită, frumoasa chinezoaică Cheng (şi de cititor, deopotrivă) citind minunatele versuri ale poeţilor asiatici din vechime, puse pe muzică de blues şi dedicate, în cele din urmă şi pentru totdeauna, doar lui Cheng: "Întunecat e cerul/ şi fără de linişte îmi trec zilele;// În faţa porţii, calul şi trăsura/ sunt de-acum un singur râu ce curge/ la fel de clar ca noaptea/ iar la capătul străzii cântă pescarii..."

*) Armando Romero, La rueda de Chicago, Villegas Editores, Colombia, 2004

RODICA GRIGORE esteconferenţiar universitar, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, disciplina Literatura universală şi comparată; licenţiată (1999) şi doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni (2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală şi comparată. Puncte de reper în evoluţia romanului universal (2008), Evoluţia formlor romaneşti. Între modernism şi postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează şi realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvaţii (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole şi traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: "Cultura", "Contemporanul", "Adevărul literar şi artistic", "Euphorion", "Saeculum", "Scrisul Românesc", "Viaţa Românească" etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.