Vinul e văzut ca un produs de ocazie şi e eliminat uşor din coşul de consum

Autor: Laurentiu Cotu 16.09.2010

Cramele Recaş, unul dintre principalii producători de vin, a încheiat primele şapte luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 6,1 mil. euro (25,7 mil. lei), în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Compania şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 13 mil. euro, nivel similar cu cel realizat în 2009. Producătorul timişorean de vin a realizat anul trecut vânzări totale de 13 mil. euro, în uşoară creştere faţă de anul precedent.

"Afacerile cu vin sunt influenţate în primul rând de instinctul consumatorului final de a nu mai cheltui pentru că traversăm o perioadă de criză, iar mai apoi de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. Îmi este greu să fac o estimare pertinentă la nivelul întregii pieţe, însă feedback-ul primit, indică faptul că piaţa de vin a scăzut în primul semestru cu 10%-20% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut", a declarat Ciprian Roşca, director de vânzări al Cramele Recaş.

Compania exploatează peste 700 de hectare, cu o producţie medie de peste 10 tone la hectar, din care rezultă aproximativ 5 milioane de litri de vin, echivalentul a peste 7 milioane de sticle de vin.

"Atât timp cât nu există un obicei de consum repetitiv, ca în ţările cu tradiţie, de a se consuma un pahar de vin la mesele principale, vinul va fi considerat un produs de ocazie şi va fi eliminat uşor din coşul de consum. În perioadă următoare ne aşteptăm la o creştere a volumului de vin produs în gospodăriile individuale, astfel că, până la finele acestui an, piaţa va înregistra probabil o scădere de 15%-20% faţă de anul 2009", a spus Ciprian Roşca.

Compania a anunţat pentru acest an un program de investiţii de circa 4 milioane de euro, în vederea modernizării utilajelor din viticultură şi pentru reconversia unei suprafeţe de peste 100 de hectare de vie cu diferite soiuri de struguri.

Compania este controlată în proporţie de 85% de acţionari români, în cea mai mare parte foşti angajaţi ai I.A.S Recaş, iar 15% dintre acţionari sunt englezi.

Cramele Recaş face parte din grupul cu acelaşi nume, care numără în total 200 de angajaţi.

Potrivit reprezentanţilor Patronatului Vinului şi Viei din România (PNVV), piaţa internă a vinului, care reprezintă valoarea vânzărilor vinului produs în România, va scădea în acest an cu 12%-13%, până la aproximativ 350 de milioane de euro.