Vlădescu: Indiferent cine va guverna, nu va putea să reducă TVA în următorii trei ani

Ziarul Financiar 19.09.2010

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu apreciază că TVA nu va putea fi redusă, cel puţin în următorii trei ani, indiferent cine va guverna, iar singura modalitate pentru a diminua nivelul actual de 24% este introducerea unui sistem cu cote progresive, discuţia fiind însă exclusă politic, scrie Mediafax.

"Părerea mea e că nu. Cel puţin la un nivel de aşteptare rezonabilă de ordinul anilor nu. Nu ştiu să fac prognoze peste cinci ani sau 10 ani. Eu nu cred că TVA, indiferent cine va guverna România în următorii trei ani, va putea să reducă TVA", a spus Vlădescu, întrebat dacă TVA va reveni vredată la 19%, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la Pro TV.