Primul spital evadat de la buget îşi schimbă proprietarul

Autor: Ioana David 19.09.2010

Operatorul de servicii medicale Centrul Medical Unirea (CMU), controlat de fondul de investiţii Advent Inter naţional, va realiza prima fuziune pe piaţa serviciilor medicale private, cu Euroclinic Hospital & Medical Centers. Mişcarea are loc după ce Advent a preluat de la grupul olandez Eureko, joia trecută, 99,9% din acţiunile spitalului. Valoarea tranzacţiei semnate în cursul zilei de joi nu a fost făcută publică.



"Pentru piaţa serviciilor medicale private este un lucru bun ceea ce s-a întâmplat (fuziunea dintre Euroclinic şi CMU - n. red.). Pe de o parte întăreşte poziţia CMU în piaţă, iar pe de altă parte se creează o alternativă mai bună la serviciile publice. Oamenii pot să compare şi sper să se poată întoarce fluxul celor care pleacă în afară pentru tratament. Din punctul de vedere al concurenţei nu este o problemă pentru că nevoia este extraordinar de mare şi mulţi jucători vor putea să intre şi tot nu se va acoperi", a spus Robert Şerban, unul dintre acţionarii clinicilor private Gral Medical. Preluarea Euroclinic este a treia derulată anul acesta pe piaţa medicală privată după ce Advent a intrat la CMU, iar MedLife a preluat o policlinică în Braşov.
La finalul anului 2009, un fond de investiţii al Société Générale a intrat la MedLife, iar din acel moment achiziţiile pe această piaţă au sărit de 50 mil. euro, devenind unul dintre cele mai efervescente domenii din economie. Clinicile private, care se bazează pe abonamentele oferite de companiile private angajaţilor, au avut o creştere puternică chiar şi în ultima perioadă când economia este în recesiune. Euroclinic a fost deschis în 2005 şi a fost gândit ca o aripă privată a Spitalului Floreasca, fiind unul dintre proiectele-pilot prevăzute de strategia privind participarea sectorului privat la îmbunătăţirea performanţei sistemului sanitar din România, aprobată printr-o hotărâre de guvern.
În 2010 acţionarii Euroclinic au încercat pentru a doua oară să vândă compania, după ce au dorit să facă acest lucru şi în 2008. Nefinalizarea tranzacţiei la acea vreme a îndreptat compania spre deschiderea de clinici private, în prezent existând mai multe unităţi. Businessul Euroclinic s-a ridicat anul trecut la 7,7 mil. euro, iar pentru 2010 s-a bugetat un nivel de 10 mil. euro. Fuziunea dintre CMU şi Euroclinic pune bazele unui operator cu o cifră de afaceri de 29 mil. euro anul acesta, dar care va accelera şi mai mult concurenţa dintre CMU şi MedLife, rivalitatea dintre cele două firme fiind de notorietate. De mai mulţi ani, cele două firme "concurează" atât în planuri de dezvoltare, creşteri ale afacerilor raportate periodic, declaraţii, dar şi în achiziţii. Euroclinic reprezenta o miză extrem de mare în piaţa serviciilor medicale, iar CMU şi MedLife au intrat în competiţie directă.
Preluarea Euroclinic îi aduce Centrului Medical Unirea un plus de 10 mil. euro anul acesta la afaceri, dar şi avantajul primului spital privat din România. În plus se reduce diferenţa dintre CMU şi MedLife la nivelul cifrelor de afaceri aşteptate pentru acest an.
Piaţa serviciilor medicale private se ridică anual la peste 400 mil. euro, iar printre clinicile controlate de fondatori se numără Gral Medical (Robert şi Georgeta Şerban), Sanador (Familia Andronescu) şi Polisano (Familia Vonica).